Se ştie că Grigore Cugler, neconformistul părinte al lui Apunake, readus în atenţia cititorului român în ultimii ani prin mai multe contribuţii ale d-nei Monica Lovinescu şi ale d-lor Barbu Brezianu, Mircea Popa şi Geo Şerban (după ce fusese comentat de cîţiva scriitori ai exilului, între care Mihai Niculescu şi Horia Stamatu), a murit în exilul său peruan, la Lima, la 30 septembrie 1972. Prin bunăvoinţa d-lui profesor Eugen Coşeriu, care a primit din partea văduvei scriitorului un material inedit destul de amplu în vederea realizării unei ediţii de opere, am avut acces la o serie de informaţii şi texte apărute în presa peruană după moartea scriitorului.

Necunoscut în noua sa patrie în timpul vieţii, unde a funcţionat ca violonist în orchestra simfonică şi ca agent de asigurări, ca sursă suplimentară de venituri - cel puţin într-o perioadă a vieţii - scriitorul începe o existenţă postumă care prezintă oarecare interes pentru istoricul literar, între altele pentru că ele par să introducă pe autor în-tr-un fel de mit, nu fără legătură cu chiar lumea eroilor săi. La o lună după moartea sa, o autoare care pare româncă după nume, dar ne este complet necunoscută, Zizi Ghenea, publică în ziarul La Prensa din Lima (din 1 noiembrie 1972, p. 14) un articol despre scriitorul dispărut, semnalînd cititorilor personalitatea complexă a acestuia şi locul eminent pe care el îl ocupa în ierarhia literară din ţara lui de origine: Grigore Cugler, músico y humanista: "De origine română şi naţionalitate peruană, trăia în lumea noastră de mulţi ani şi activa în Orchestra Simfonică Naţională. Avea o cultură largă, mari calităţi umane şi se bucura de aprecierea tuturor. Fost diplomat în ţara lui de origine, îndeplinise misiuni importante la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Stokholm şi Oslo... Destinul său muzical se dezvoltă sub auspicii în chip special favorabile. A obţinu