Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laboratorul de histopatologie de la Spitalul "Sf. Spiridon" s-a inchis

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 6 septembrie 2000 ·

In acest fel, pacientilor nu li se mai poate confirma sau infirma diagnosticul "cancer" Incepind de ieri, Laboratorul de histopatologie al Spitalului "Sf. Spiridon" s-a inchis din lipsa banilor necesari pentru procurarea substantelor strict necesare in depistarea unor boli. Dr. Daniela Mihalache, medic anatomo-patolog si sef de Laborator, ne-a spus ca in momentul de fata tot personalul din subordine este nevoit sa intre in concediu de odihna pe o perioada de o saptamina de zile pentru ca oamenii nu au cu ce sa lucreze. "Cei mai afectati insa sint bolnavii, care vor fi nevoiti sa astepte stabilirea unui diagnostic, in mod special persoanele suspecte de cancer sau cele care urmeaza sa suporte o interventie chirurgicala. Pentru orice bolnav care urmeaza sa fie operat trebuie sa se stie exact daca are cancer sau nu. In plus, lunar, sute de persoane solicita efectuarea analizelor de confirmare sau infirmare a diagnosticului de cancer, iar in spital nu mai avem Hematoxilina, substanta cu ajutorul careia se poate pune diagnosticul de cancer", ne-a declarat dr. Daniela Mihalache. Potrivit sursei citate, lipsa colorantului de baza care poate elucida un caz suspect de cancer a fost anuntata conducerii spitalului, dar nu exista nici o speranta de redresare a situatiei. "Tot timpul, in spital lipsesc diverse substante. Pe unele le putem inlocui, dar pe altele nu. Uneori, bolnavii stau pe masa de operatie si asteapta rezultatele de laborator, dar acum ni s-a spus clar ca nu mai sint bani pentru procurarea substantei cu ajutorul careia se poate pune diagnosticul de cancer. Aceasta nici nu costa foarte scump, dar mi s-a comunicat de catre conducerea spitalului ca nu sint bani si ca e bine sa inchidem laboratorul timp de o saptamina. Situatia este destul de critica, intrucit se vor epuiza foarte curind si substantele necesare in analizele pentru uree si glicemie, si fiecare spital i

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 22 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 44 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°