Am publicat în ultimele două decenii câteva din ineditele lui Mircea Eliade: Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Oameni şi pietre, Viaţa nouă (Ştefania). Dacă primele trei sunt definitivate, ultima carte, apărută la Editura Jurnalul literar (1999) este neterminată.

În arhiva mea se află şi fotocopia altei opere similare: romanul Apocalips, redactat între 12 decembrie 1942 şi primăvara anului 1944. În această perioadă Eliade a scris peste 300 de pagini - din care în posesia noastră se află 208. Li se alătură câteva extrase (inedite şi ele) din Jurnalul romanului.

În timpul acesta autorul se afla în Portugalia. Terminase cartea despre Salazar, definitiva Comentariile la Legenda Meşterului Manole şi începuse Prolegomenele... (ce vor deveni în curând celebrul Tratat de istorie a religiilor). Deşi de-abia împlinise 35 de ani, tipărise aproape patru mii de pagini de beletristică. Celor peste 30 de nuvele ale începuturilor, li s-au adăugat opt romane (Isabel şi Apele Diavolului, Lumina ce se stinge, Maitreyi, Întoarcerea din rai, Huliganii, Domnişoara Christina, Şarpele, Nuntă în cer), exersând cu succes diferite modalităţi: autenticitatea şi experienţialismul, lirismul, romanul exotic, monologul interior, fresca socială şi fantasticul. Era firesc deci, ca, încă de la început, noul roman să fie scris cu o mână sigură, cadrul şi personajele având verosimilitate.

Din Jurnal aflăm câte ceva din planul iniţial. Unele "intenţii" nefinalizate au devenit episoade definitivate în Noaptea de Sânziene. Hotărârea autorului de a schimba neapărat titlul e explicabilă. Deoarece în textul scris nu apar grozăviile războiului, cartea nu mai putea fi numită Apocalips. Am intitulat-o Dubla existenţă a lui Spiridon V. Vădastra. Romanul e construit liniar, aparent simplist, urmărind viaţa unui singur personaj, în jurul căruia roiesc celelalte. Eroul central, Spiri