Prin reviste cu poze "meseriaşe", gen Voiaj Magazin, am dat de diverşi termeni de specialitate (într-ale călătoriei), dintre care unul m-a atras în mod special: turism rural. Sintagma în cauză indica, în sfîrşit, o schimbare în mentalitatea închistată asociată vacanţei-tip la hotel, precum şi un confort nepretenţios, dar voluptuos printr-o presupusă savoare a simplităţii. Aceste senzaţii se datorau, poate, şi imaginilor pofticioase pe care Voiaj magazin le alătura textelor despre turismul rural: una dintre ele înfăţişa o mămăligă aburindă, cu untul topindu-se pe ea, în culori îndeajuns de calde pentru a-ţi trezi instinctul de gurmand, altele oale cu sarmale sau castroane de cîrnaţi.Toate pe fundalul unui paradis rustic, de căsuţe din lemn, cu ghirlande şi ghivece cu flori. În practică, ceva din aceste senzaţii există. Abundenţa şi savoarea culinară rustică există, şi le sînt caracteristice multor mese la astfel de pensiuni turistice. Mai exact, celor din zona Bran- Moeciu, vechi teritoriu turistic: te poţi lăfăi, acolo, în lapte proaspăt, brînză "de coşuleţ", ouă şocant de portocalii, pui rumeniţi, roşii netrucate etc. Şi case căptuşite cu lemn, "ca în Elveţia", există, şi chiar au aerul aşteptat de lăcaş montan consacrat. Ca de obicei, mai rămîn hibele de mentalitate, în ciuda aparenţei adecvate. Într-una din pensiunile foarte cochete şi occidentale din zonă, dotată cu băi şi apă caldă aproape veşnică, singura problemă era familia gazdei. De dimineaţă, cîţiva dintre membrii ei (cînd doi, cînd trei) se sculau primii şi se repezeau la şezlonguri şi umbrele (care, desigur, în dulcele stil românesc, nu erau destule); cînd ajungeai şi tu, musafirul pe bani, trebuia să ceri voie sau să te mulţumeşti cu un scaun. Nimic de zis - puteai porni mai departe, în explorări albastre; numai că în satul respectiv nu prea era nimic special de văzut, totul era aproximativ la fe