La 25 aprilie 1990, Ion Raţiu, atunci unul dintre candidaţii la primele alegeri prezidenţiale libere din România postcomunistă, ce aveau să se ţină la 20 mai, primeşte o informaţie teribilă. "Ca să mi se umple paharul amărăciunii - notează fostul exilat în jurnalul său -, Laurenţiu Babchiu vine cu Daniela Georgescu să-mi afirme că i s-a oferit să mă omoare contra unei plăţi de 500.000 de ei. Oferta vine direct de la Iliescu, bine ştiut fiind că el a fost mercenar, mi-a afirmat Babchiu" (Ion Raţiu, În fine, acasă, note zilnice, decembrie 1989-decembrie 1990, Editura Univers, 1999, p. 159). Cine erau ori sînt L.B. şi D.G., eu, unul, habar n-am; aşa cum n-am habar de un alt personaj din acest fabulos jurnal, personaj care se cheamă Rodica Minodora Ilie şi care tot apare prin paginile cărţii ca un cuc ieşind aiurea dintr-un ceas cu cuc dereglat. Ceasul dereglat, nu cucul. Dar nu asta e problema. Problema este cum de putea ajunge la un candidat la preşedinţie o persoană aptă să comită un asasinat contra bani, oferta fiindu-i de altminteri făcută de un alt candidat la preşedinţie, ce era în acel moment chiar un fel de preşedinte provizoriu al ţării. Denunţătorul (ipotetic asasin plătit) îşi întăreşte de altfel exploziva mărturisire adăugînd, despre acesta, că "e bine ştiut că el a fost mercenar". Îl citise oare pe Stalin, în a cărui retorică formule tip "Se ştie că...", "E bine ştiut că...", "Toată lumea ştie că..." aveau rolul de a impune drept certitudini incontestabile cele mai gogonate şi mai grosolane minciuni?! N-are, însă, importanţă... Mai înainte, la 13 februarie, pe cînd Ion Raţiu încă nu făcuse o lună de la întoarcerea în România (după o absenţă de 50 de ani), un fost ministru în primul guvern de după căderea regimului comunist, guvernul Roman, îi spusese că "Petre Roman îşi pregăteşte o armată specială în munţi" (volumul citat, p. 89). De data asta mai