Marafeturi epice (II) În compartimentul din gara Timişoara, în trenul spre Cluj, la Alexandru Vlad, de acolo mai departe, la Har-Cov. Pe la ora două şi un sfert, după amiază, bîntuie o căldură nemiloasă. O doamnă între două vîrste priveşte posac pe geam, eu privesc posac pe geam, feciorul doamnei, la vîrsta examenului de capacitate, bea apă dintr-o sticlă de plastic Izvorul minunilor, o aşază cuminte şi puţin ruşinat în locul de deasupra, pentru bagajele cele mărunte, eu îl scrutez posac cu coada ochiului şi-mi spun în barbă că, adică, iată un fecior modest şi ruşinos cu toate că bine înţolit, cu adidaşi din aceia scumpi, cu blugi trei sferturi, cu un t-short fin şi scump pe dînsul şi simt cum că mă irită cuminţenia şi buna lui creştere naturaliter, firesc aş zice, fără eforturi pedagogice din partea doamnei celei distinse care fixează absentă şi posacă trotuarul cel pătat de mizeriile cotidiene ale călătorilor cefere din ţara noastră. Mă indispune ceva, un anume perfecţionism al purtărilor, o anume bună comportare ca un handicap în torpoarea asta primitivă, mai potrivită găliganilor ăstora tineri care urcă, în jurul orei patru, din gara orăşelului Făget, din marginea nord-vestică a judeţului Timiş, la capătul dinspre Banatul istoric către Ardealul istoric, în drum spre capitala Transilvaniei istorice, spre ţara secuiască. Urcă tinerii aceia pe o căldură teribilă, sînt aproape beţi, cu obrajii înroşiţi din cauza hipertensiunii arteriale, trec pe coridor şi împrăştie în jur un miros greu de haine nespălate, de sudoare şi de ciorapi unsuroşi, noroc că nu intră în compartimentul nostru fragilizat de buna creştere a doamnei şi a băiatului ei. În Timişoara pătrunde o jună bonjuristă în chiar ultimul moment, înainte de plecarea trenului, este ajutată de un tinerel arătos; ea, urîţică şi enervantă prin numărul apreciabil de gesturi fandosite cu care se aşază, îi mulţ