Aripile fazanului argus Am decis să scriu această scrisoare nu din dorinţa de a exprima un punct de vedere personal, ci pentru a adăuga (cu bunăvoinţa dumneavoastră) temei "ritmuri în care trăim" opinia cunoscutului etolog Konrad Lorenz. Întîmplarea a făcut ca exact în această perioadă (săptămîna 14-20 august) să citesc una din cărţile (poate cea mai importantă) celui mai sus amintit: "Aşa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii", Ed. Humanitas, 1998. Printre alte lucruri interesante cuprinse în această carte, Lorenz aminteşte la un moment dat de profesorul Oskar Heinroth, ce obişnuia să spună adeseori, în glumă, că: "Alături de aripile fazanului argus ritmul de lucru al omului occidental este produsul cel mai stupid al selecţiei intraspecifice". Pentru a nu lăsa în ceaţă pe cei ce probabil se întreabă: "Ce-o fi dom'le cu fazanul ăsta?", daţi-mi voie să expun pe scurt situaţia acestei păsări, cu siguranţa prezentatorului de concursuri televizate gen "Cine ştie cîştigă", ce ţine în mînă cartonaşele cu răspunsuri la toate întrebările. În cadrul speciei fazanului argus, şansele de împerechere le au masculii cu aripile cele mai mari, ce sînt preferaţi de femele în dauna celor mai puţin "dotaţi" din acest punct de vedere. Aşadar, selecţia intraspecifică favorizează exemplarele masculine cu aripi exagerate, deşi acestea sînt astfel mai expuse animalelelor de pradă; aripile imense îi împiedică să zboare sau să se apere. Lorenz crede că în cazul fazanului argus şi prin extrapolare al omului, selecţia se rătăceşte într-o "fundătură aducătoare de nenorocire" şi că acest lucru "se întîmplă întotdeauna atunci cînd întrecerea dintre exemplarele din cadrul aceleiaşi specii conduce singură selecţia, fără relaţie cu mediul extraspecific". După ce prezintă pe scurt riscurile pe care le implică ritmul de lucru occidental asupra sănătăţii individului, autorul susţine că