15 oct. 1976, Madrid. Plecare din Barcelona cu trenul special Talgo. Un poliţist urmat de alţi doi, cu chiverele lor pe cap ca-n operele spaniole, mă controlează atent. O fi crezînd că sînt un terorist (basc?)...

Aerul meu tensionat de atîta curiozitate, de întîlnirea cu locurile noi îmi dăduse poate ceva suspect pe figură. Acel semn fizionomic tipic teroristului pe cale de a săvîrşi actul suprem al distrugerii... Din cîţi eram în vagonul fără compartimente, de rapid de lux, doar la mine se oprise şi-mi controlase valijoara neagră cumpărată de la Samaritaine, la Paris...

După plecarea poliţiştilor, se fac multe comentarii în legătură cu atentatele ce au avut loc în ultimele luni în Spania şi cu fanatismul unor tineri din Ţara bascilor luptînd pentru independenţa ţinutului lor.

Nu se face nici o aluzie la faptul că - dintre toţi - cei trei mă luaseră pe mine drept terorist...

Trec delicaţi peste acest lucru, în timp ce rapidul Talgo străbate în viteză deşertul roşietic din centrul Spaniei, Saragoza etc...

Călătoria fiind lungă, oamenii acum tac şi stau adormiţi cu capetele culcate pe pluşul auriu, care mie îmi miroase a pămînt plouat. Ciudat. În acest loc secetos, saharian mai degrabă...

Ajungînd la Madrid, am de ales un hotel dintre atîtea, mai ales dintre clădirile particulare somptuoase care se numesc Hostales... Pe vremea aceea, în 1976, un dolar făcea 66 de pesetas, 870 de lire italiene, 2,50 franci elveţieni şi 4,70 franci francezi. O industrie particulară, civilă, a hotelurilor împînzeşte Madridul. Poţi să locuieşti într-un astfel de Hostal în apartamentul unei familii de spanioli, în mijlocul căreia, - dacă te înţelegi din toate punctele de vedere şi te porţi corect, - poţi să stai şi să fii tratat ca atare.

Cred că nicăieri, pe unde am umblat, ideea de hotel nu este privită atît de gospodăreşte, ca