Marea surpriză a jurnalului de care ne ocupăm aci o constituie însă partea sa dedicată vieţii literare. Aci se poate pune chestiunea conştiinţei reale a poetului-critic, care şi-a înăbuşit în textele publicate în timpul vieţii reacţiile dezagreabile. E bine, e rău? Oricum e bine că, pînă la urmă, au ieşit la iveală şi aspectele negative ale analizei. Cauza principală a inhibiţiei a fost nu atît oportunismul, aproape absent la Victor Felea, cît tiranica presiune a pozei de "depresiv", de "ins lipsit de o energie elementară". Felea n-a fost un duplicitar, ci un mare sensibil disimulat. Duplicitatea implică urmărirea unor interese pe care cel ce s-a mărginit doar a "visa" "succesele" ce l-au ocolit, e limpede că nu le-a avut în vedere. O asemenea poză a "banalităţii" asumate cerea, totuşi, sacrificii. Neîndoios, ea corespundea uneia din laturile structurii morale a autorului, deşi bloca o altă latură, cea dinamică, rebelă la convenienţe, răsturnătoare de clişee. Prin jurnalul său, Victor Felea îşi propune a o reabilita pe aceasta din urmă: "Va trebui să demonstrez într-o zi celor ce mă cataloghează mereu printre spiritele cuminţi şi paşnice, declara el peremptoriu, că nu sînt lipsit de pasiune şi forţă". Jurnalul constituie o astfel de demonstraţie. Printr-o uimitoare metamorfoză, comentatorul benign devine foarte exigent, de-o insatisfacţie cronică, dispunînd de o tăietură de bisturiu a propoziţiei ce-l face de nerecunoscut. Adevăratul critic Victor Felea se găseşte în aceste pagini ale intimităţii, injectate fără nici o reţinere cu "otrăvuri" sainte-beuviene. Ne imaginăm cît ar fi de surprinşi unii autori, dacă ar fi ştiut că hiperamabilul Felea a ţinut, pe seama lor, o dublă contabilitate. Iată un comentariu anihilant asupra lui Doinaş, traducătorul: "Ştefan Aug. Doinaş continuă să publice în Familia (nr. 9) traduceri din poezia universală, însoţite de comentar