Închipuiţi-vă următoarea situaţie: un tînăr bărbat, dispunînd de o splendidă sănătate dar preocupat totuşi de menţinerea în bune condiţiuni a vigorii sale, se decide să accepte oferta unui mare spital şi centru de cercetare ştiinţifică de a-l ajuta să-şi conserve tinereţea. Acest Dorian Gray al anului 2000 recurge la următorul procedeu: e supus unei intervenţii chirugicale în urma căreia creierul lui este divizat în cele două emisfere, fiecare urmînd să fie transplantată într-un corp distinct, perfect asemănător din punct de vedere calitativ, dacă nu identic, corpului pacientului iniţial. Cele două persoane astfel obţinute deţin fiecare în parte toată încărcătura psihologică de amintiri, experienţe, intenţii, dispoziţii, etc. a individului care au fost la origine. După operaţie corpul tînărului (acel corp de dinaintea operaţiei) este distrus, iar locul personajului în cauză este luat în întregime de una dintre cele două persoane create artificial, să-i spunem A, în vreme ce a doua "jumătate", B, este menţinută într-o stare indusă de comă fără vise. Între creierul lui A şi creierul lui B este conectat un minuscul dispozitiv menit a transfera orice fel de activitate neuropsihiatrică de la A la B, astfel încît deşi total inconştient B să dispună la o eventuală trezire de întreaga încărcătură psihologică a lui A, de toate gîndurile şi senzaţiile pe care le încearcă acesta. Tînărul nostru, devenit A, îşi duce liniştit viaţa, bucurîndu-se poate de exact aceleaşi întîmplări şi experienţe de care s-ar fi bucurat şi dacă nu suferea intervenţia chirurgicală. Însă dacă în împrejurări nefaste el suferă un accident în urma căruia îşi pierde viaţa, B poate fi trezit şi el va continua existenţa lui A exact din punctul în care aceasta s-a oprit. Pentru tînărul nostru e de ca şi cum viaţa nu a încetat niciodată. Operaţia nu l-a făcut nemuritor, dar i-a dublat existenţa.