Vara aceasta pare să fi fost nu numai sezonul caniculei, ci şi al comediilor de toate felurile - romantice, poliţiste şi... romantice. Copleşiţi de atîta umor şi romantism, nemaiştiind unde să ne oprim mai întîi, am ales, mai cu intenţie, mai din întîmplare, două dintre titlurile ce promiteau deconectare, amuzament: Povestea noastră şi Notting Hill. Ambele pelicule beneficiază de nume cunoscute şi plăcute publicului, ambele sînt centrate pe istoria unui cuplu, ambele sînt şi romantice şi comice (cel puţin la nivelul intenţiilor), ambele promit zîmbete (dacă nu hohote de rîs) şi ambele presupun ceva lacrimi - căci, unde este vorba despre o oarecare doză de romantism, lacrimile nu pot lipsi din schemă.
Cum în privinţa finalurilor nu ne mai facem de mult nici o iluzie (ştim deja că un film care se respectă nu se poate termina decît în modul cel mai fericit cu putinţă), să aflăm cum au început cele două filme.
Referitor la Povestea noastră regizorul Rob Reiner spune că "ne-am gîndit să facem un film despre ce înseamnă să fii căsătorit cu cineva de multă vreme - care sînt avantajele şi dezavantajele, dificultăţile întîmpinate de cuplurile căsătorite". Care va' să zică Povestea noastră este, în cel mai strict sens, povestea noastră, a tuturor şi nu numai a eroilor de pe ecran. Povestea noastră tratează despre o căsătorie-căsătorie care nu eşuează după un an-doi acolo, ci după cincisprezece ani. Ceea ce ne face să ne întrebăm aşa pur şi simplu din curiozitate - există oare vreo diferenţă dacă relaţia se duce de rîpă după un an sau după mai mulţi ori important este faptul că, mai devreme sau mai tîrziu, într-un fel sau altul, se destramă (cu excepţiile de rigoare care, zice-se, întăresc regula)? În fapt întrebarea nu îşi are rostul de vreme ce avem în faţă un film american, iar realizatorii de dincolo de ocean, maeştri (uneori) în a spune o poveste cu cap
