Cerul urla jupuit de norii groşi, goniţi ca de un vifor. Aerul gălbui, cu gust mâlos, îmbâcsea lumina şi îneca respiraţia. Vântul plesnea porţile şi obloanele. Plutind peste case, prin văzduh, arborii smulşi din rădăcini păreau că sângerează. Păsări năucite căutau adăpost sub streaşini, dar izbite în ferestre şi ziduri cădeau rănite umplând caldarâmul. Strivindu-le sub tălpi şi cu genunchii zdreliţi de atâtea căderi, alergam îngrozit strigând: "Sunt nevinovat!... Sunt nevinovat!..."

Încolăcindu-mă, vârtejul de frunze şi ramuri plăpânde a început să mă înalţe ca într-un burghiu, sfredelind catranul. Dam din mâini şi din picioare cerându-i în gând ajutor lui Costică: "Ajută-mă, Costică, ajută-mă, căluţul meu bun şi drag, mă fură Vidrighinul...". Întărâtat parcă de disperarea mea, Vidrighinul mă trăgea acum peste cimitir, unde, smulşi din morminte, morţii se legănau prin aer bolborosind cântece şi frânturi de cuvinte: O mireasă cu voalul prins într-un brad încerca să mă ajungă, tânguindu-se: "Ia-mă cu tine, puiule... ia-mă cu tine...". Dintr-un palisandru aprins, un ofiţer în costum de paradă şi cu sabia întinsă mă suduia: "Fugi, laşule, fugi... Ţi-e teamă...". Doi copilaşi alergau printre cruci, arătându-mă cu degetul, râzând şi strigând: "Nenea plostu, căţelu' nostlu!... Zboală, zboală, zboală..." Domni în fracuri şi doamne în rochii de seară mă aplaudau, surâzând şi făcând remarci răutăcioase: "Vai, ce frumos!... Vai, ce duios! E superb!..."

Dincolo de cimitir mulţimea năvălise în stradă urlând: "Uite-l, uite-l... cum zboară, trădătorul... Huo!... Huo!... Priviţi-l cum trece nepăsător peste durerile noastre... Huo!...".

Dinspre depourile C.F.R., pe Calea Griviţei, venea un grup de muncitori, cântând Internaţionala, în frunte cu domnul Lungu, care-i asmuţea: "Să nu ne scape puiul de năpârcă mic-burgheză. E băiatul lui Jean speculantu'!... du