Am fost la Tirgu-Neamt, pentru vreo trei zile, ca sa particip la "Sarbatoarea orasului", ce se petrece an de an, de Sfanta Maria. Au fost de toate. Te Deum, spectacole artistice, discoteci, expozitii, simpozioane culturale; au fost invitati din intreaga tara, presa, oficialitatile si tot ce mai tine de spectrul unei astfel de manifestari. In fine, am fost invitatul unor organizatori cu adevarat profesionisti, care au stiut si ce vor, si cati bani au si pentru cine. Important a fost ca pentru fiecare om de pe acolo, localnic, sau in trecere, s-a gasit cate ceva. Si m-am intors la Iasi. Oras cu pretentii speciale, capitala a Moldovei si, mai ales, capitala culturala a neamului romanesc; oras care mi-e drag, pentru tot ce are. Dar si pentru ce nu are.

Ceea ce nu are este, intre multe alte neavutii, o manifestare de genul celei pomenite mai sus. Acolo, totul se petrece natural, fara festivism, fara artificii, fara alte impopotonari care nu se justifica decat contabil, la scadenta. Acolo, sarbatoarea este sarbatoare, pentru ca oamenii locului doresc sa simta acest moment ca facind parte din clipa lor de bucurie. Si Iasul are asa ceva, se poate spune. Pe 14 octombrie, in fiecare an, e mare vanzoleala. E Sfanta Parascheva, protectoarea Moldovei, si, pentru ea, se fac pregatiri speciale, cheltuieli suplimentare etc, etc. Si ce daca? Totul nu are decat o aura artificiala, fortata, uneori grotesca, fara forta spirituala si fara coeziune comunitara. In afara de faptul ca se aduna cete de turisti la Mitropolie, ca se face un festival al berii si ca primarul da cate o sarmala la saraci, restul ramane la voia intamplarii si se termina cu un foc de artificii. Exista intotdeauna o ruptura. Oficialitatile circula incadrate de politisti si paznici, cu tot felul de invitati obscuri si bucuresteni idioti, legitimati pe la nu stiu ce minister, iar oamenii orasului casca gura