Rezumat al episoadelor de peste vara. Dezgolirea lui Osvaldo, cea prilejuita de relansarea detergentului Bona, a aparut la ceva vreme dupa Full Monty, in plina voga (acum si in Romania!) a spectacolelor de striptease masculin. Mai vechiul spot cu studenta la belle-arte care isi excita fara voie modelul de la ora de nud masculin cu mireasma de Impulse – se stie – e consecinta democratizata a citorva ani buni de reclame la mari parfumuri pariziene, cu barbati goi subjugati de madame luxos intolite.
Alte citeva repere din istoricul striptease-ului masculin in reclame – n-ar strica sa fie amintite. Daca tot e acesta ultimul racnet in materie de erotism publicitar, daca tot anunta el, alaturi de alte semne ale vremii, un secol (daca nu un mileniu!) de matriarhat, ar merita cit de cit detaliat…
In anii ’80, cind revolutia sex-ideologica stagna intr-un provocator joc de-a androginul, iar alde Boy George facea figura de avangardist, aparitia unui barbat gol in reclame era inca o emblema a exhibitionismului machist. E cazul spotului pentru o anume marca de blugi care se usuca usor (si care ar conferi purtatorului si o mare senzatie de tip cool), in care se putea vedea un tinar mascul dezbracindu-se (pina la chiloti, ce-i drept) pe muzica Motown, intr-o spalatorie cu jeton din plina America puritana, spre scandalizarea si deopotriva delectarea muierustilor din sala, care asteptau docile cu legatura de rufe in fata centrifugelor duduitoare; „cocosul“ nostru, insa, doar ce-si vira toalele de pe dinsul in masinarie si… in juma’ de minut le si are gata spalate si uscate: accentul atentiei cade pe blugi, fudulia vestimentara a eroului nostru, un precursor, destul de indraznet la vremea lui, a striptease-ului la masina de spalat!
Un pas inainte spre revolutia culturala sexuala il face un spot italienesc de la inceputul anilor ’90 la masini de spalat I