Intr-o economie de piata, jocul cererii si al ofertei creaza pretul. Cu cat cererea este mai mare, cu atat pretul creste; dimpotriva, o oferta mai mare corespunde unui pret mai mic. Pretul nu este altceva decat expresia baneasca a unei marfi. O marfa buna inseamna intotdeauna un pret pe masura. Paradoxal, in politica, lucrurile stau exact invers. Cu cat cererea de oameni politici este mai mare, cu atat valoarea acestora scade, de multe ori pana la un nivel de-a dreptul ridicol. Adunind 2.954 de primari, 39.718 consilieri locali si 1.718 consilieri judeteni, avem - dintr-un condei - aproximativ 45.000 de functionari publici (fara a mai socoti puzderia de secretare, secretari etc.) care se adapa copios din apele tulburi ale politicii romanesti. Nici nu-i de mirare ca inflatia creste intruna. O societate ca a noastra, aflata in tranzitie de vreo zece ani, are nevoie de o clasa politica autentica, pentru a surmonta toate obstacolele ce-i stau in fata in efortul ei de a patrunde in Europa civilizata. O clasa politica alcatuita din oameni de calitate, care, in mod normal - dar cat de fals suna acest lucru! - ar trebui sa puna interesul national mai presus de cel personal. Anii scursi de la evenimentele din decembrie 1989 au demonstrat cu prisosinta ca, din nefericire, in Romania nu se poate vorbi (inca) de asa ceva. Atat pedeseristii impreuna cu aliatii lor, pana in 1996, cat si Conventia Democratica, cu toata cohorta de partide ce o alcatuiau, dupa alegerile generale de acum patru ani, au aratat ca puterea poate fi folosita, in cele mai multe dintre cazuri, doar in scopul de a te imbogati in mod ilicit. Si PDSR, dar si PNTCD sau PNL au scos in fata o multime de oameni corupti sau coruptibili, ce nu au facut altceva decat sa fure, sa insele si sa minta. Alternanta la putere s-a tradus doar prin inlocuirea impostorilor de stanga cu impostorii de dreapta, desi, la urma