Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scabie si paraziti la Pascani

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 14 septembrie 2000 ·

Odata cu inceperea scolii, inspectorii sanitari scolari din cadrul Laboratorului de Sanatate Publica Pascani au efectuat o triere a celor care sufera de diferite afectiuni contagioase sau, datorita conditiilor precare in care traiesc, au contactat paraziti. Controlul efectuat cu sprijinul asistentilor medicali care se ocupa de institutiile scolare, atat in mediul rural, cat si in municipiul Pascani, a relevat un lucru cu totul uimitor - in prag de secol XXI, peste 400 de elevi din zona Pascani au paduchi sau scabie. Astfel, in Pascani, dintr-un total de 8.519 copii si tineri inscrisi in noul an scolar au fost examinati 8.336 de elevi. Dintre acestia, 85 au fost depistati ca suferind de scabie, in timp ce numarul celor cu paraziti sau oua de paraziti se ridica la nu mai putin de 109. Pe primul loc in clasificarea facuta de inspectorii scolari de sanatate publica in acest sens se afla copiii de la Scoala Speciala Pascani. "Cele mai multe cazuri le-am intalnit la Scoala Speciala Pascani. Aici nu este vina educatorilor sau a celor care au grija de copii in timpul saptamanii, ci a parintilor. La sfarsitul fiecarei saptamani, parintii isi iau copiii acasa. Chiar daca in cursul saptamanii copiii sunt ingrijiti, cand se intorc de acasa munca trebuie luata de la capat", a declarat Gheorghe Cucu, inspector scolar in cadrul Laboratorului de Sanatate Publica Pascani. Nici in mediul rural situatia nu este mai buna. Dintr-un total de 9.739 de copii inscrisi la scolile din zona, au fost examinati doar 9.295. Din acestia, in urma controlului efectuat, au fost depistati 81 de copii suferinzi de scabie si nu mai putin de 144 de elevi cu paraziti sau oua de paraziti. Lor li se adauga 413 copii depistati cu diferite forme de angina pultacee. Pana acum, rezultatele inspectiei nu au fost raportate doar de doua scoli din mediul rural, respectiv cele din Mircesti si Vanatori, in timp

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 46 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 10 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°