Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul de la Tepro n-a reusit sa iasa din arest

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 septembrie 2000 ·

Cererea de eliberare a fost respinsa de judecatori Incercarea directorului Victor Balan, unul dintre cei sapte suspecti retinuti in cazul Virgil Sahleanu, de a iesi din arestul politiei inainte de definitivarea cercetarilor a esuat. "Am aflat ca a fost respinsa cererea clientului meu de eliberare din arest, dar nici pina la aceasta ora (20.00-n.r.) nu am primit solutia scrisa", a declarat dezamagit avocatul Eugen Istov, cel care il apara pe Victor Balan. Cererea de eliberare a directorului a fost analizata in sala de consiliu a Tribunalului, in spatele usii inchise aflindu-se doar completul de judecata, procurorul, avocatul si directorul TEPRO. Victor Balan a fost adus cu dubita alba a arestului politiei, iar masina a fost trasa mult in subsolul Palatului de Justitie. Escorta i-a fost asigurata de patru agenti speciali in costume negre si cu cagule. "Clientul meu a solicitat sa se ia toate masurile pentru a nu fi fotografiat sau televizat", a explicat avocatul Istov masurile suplimentare de siguranta. Odata cu inchiderea usii salii de consiliu, sotia directorului a inceput sa spere mai mult ca niciodata ca sotul ei va fi eliberat. "Nu poate sa plateasca el, in timp ce adevaratii vinovati sint liberi", a spus Maria Balan. Printre argumentele folosite pentru incetarea starii de arest s-au numarat problemele de sanatate acuzate de director si de faptul ca nu prezinta un pericol social. Dupa aproximativ o jumatate de ora, cit au durat discutiile, Victor Balan a parasit Tribunalul cu destinatia arestul Politiei. Sotia lui, nu mai mare decit un copil, a fugit in fata institutiei pentru a-si vedea sotul macar o clipa. Dupa ce a ratat intilnirea chiar si de o secunda cu sotul, Maria Balan a intrat in Palatul de Justitie pentru a lua legatura cu avocatul. "Ne vom duce la arest, atit eu, cit si doamna Balan, pentru a astepta solutia scrisa a judecatorilor la cererea clientului

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°