Presedintele echipei de fotbal nemtene, Gheorghe Stefan, nu stie cum sa-i readuca pe arbitri la rolul de vasali personali Multa vreme, Gheorghe Stefan a fost considerat cel mai pitoresc personaj din fotbalul romanesc. Aparut in aceasta lume parca din neant, dupa 1990, el a reusit, prin propriile forte, performanta de a transforma Ceahlaul Piatra Neamt dintr-o modesta echipa de provincie intr-o forta a campionatului nostru. Nemtenii au jucat doi ani la rind in Cupa Intertoto, prilej cu care au adus in orasul de sub Pietricica nume sonore ale fotbalului european, precum Mallorca, Rapid Viena si mai ales Juventus Torino. Numitorul comun al acestor performante a fost Stefan, poreclit de presa si apropiati "Pinalti", pentru dezinvoltura cu care "graieste" in cea mai neaosa moldoveneasca atunci cind are un microfon in fata. Din pacate pentru ea, obosita, probabil, de repetatele expeditii in Cupa Intertoto din miez de vara si de plecarile unor jucatori valorosi la alte echipe, Ceahlaul a inceput foarte prost actualul campionat, adunind dupa primele cinci etape doar un singur punct si nereusind nici o victorie. Vazind ca barca sa ia apa si nu gaseste alte mijloace sa o salveze de la naufragiu, Gheorghe Stefan a inceput sa caute tapul ispasitor si l-a gasit in persoana arbitrilor care au condus meciurile echipei sale de pina acum. Orice limita a fost insa intrecuta dupa meciul FCM Bacau - Ceahlaul (1-0), in care l-a injurat in gura mare pe arbitrul Anton Heleseanu si i-a promis acestuia, in public, ca ii va atrage o sanctionare de sase etape pentru prestatia din respectiva partida. Culmea este ca faza litigioasa invocata de Stefan, un penalty la poarta Ceahlaului, a fost judecata foarte corect de arbitru (lucru dovedit de reluarile tv), iar, in restul meciului, Heleseanu nu numai ca nu a dezavantajat Ceahlaul, ba dimpotriva, in citeva momente, pare a-i fi dat o mina de ajutor