Triunghiul mistic de la gurile DunariiManastirea Cocos. La Manastirea Cocos nu a mai plouat de aproape cinci luni. Calugarii nu sunt ingrijorati; s-au obisnuit. Aici, in inima Dobrogei, totul este excesiv, prelung, fara nuanta: apa, caldura ucigatoare, campul parjolit pe care oile pasc nu se stie ce,...
Triunghiul mistic de la gurile DunariiManastirea Cocos
La Manastirea Cocos nu a mai plouat de aproape cinci luni. Calugarii nu sunt ingrijorati; s-au obisnuit. Aici, in inima Dobrogei, totul este excesiv, prelung, fara nuanta: apa, caldura ucigatoare, campul parjolit pe care oile pasc nu se stie ce, terasele pline cu vie bogata, praful starnit din senin ca o tornada sau strugurii de Niculitel, rotunzi si dulci ca mierea.
Rar intalnesti un loc mai aspru si deopotriva mai imbelsugat ca Sarica Niculitel. Un loc ciudat, in care serpii ies la drum si cand ploua, si cand caldura e prea mare. Un loc plin de contradictii vizuale, cu nume din cele mai bizare: Saon, Celic Dere, Isaccea. Cand si cand, dupa o revarsare furioasa a apelor, pamantul roscat si bolovanos al Dobrogei isi dezgroapa amintirile: arme, unelte ciobanesti, ziduri de biserica. Asa s-a descoperit in 1971 vechea asezare romana Noviodunum-Isaccea si cupola unei criptemartyrion care adapostea moastele a patru martiri crestini: Zotic, Attal, Kamsie si Filip.
La Niculitel calci cu fiecare pas pe vestigii. Privesti, simti si iei aminte. Indiscutabil, locul are forta. Nu intamplator, pe o distanta de cativa kilometri, aici sunt trei manastiri: Saon, Celic-Dere, Cocos. O linie imaginara le uneste intr-un triunghi mistic, impenetrabil. Si-au ales cele mai frumoase unghere: malul lacului si padurea de stejar a Macinului. Lupta cu parjolul secetei, cu singuratatea, cu serpii sau cu ispitele lumesti nu se vede. Din toate ramane doar povestea, amintirea trecerii Apostolului Andrei, pestera
