Daca reforma economiei, administratiei si armatei nu trec de faza decisiva pina in primavara lui 2002, atunci NATO nu poate absorbi Romania NATO este un instrument al statelor membre prin care acestea incearca sa atinga trei obiective strategice. In primul rind, sa nu se lupte intre ele. NATO a fost si este inca un loc in care vanitatile nationale se topesc, fie si doar pina la nivelul unui cel mai mic numitor comun intre membri. Nemaiexistind Razboiul Rece care sa ii tina pe Aliati, in mod firesc, de aceeasi parte a baricadei, aceasta functie este in prezent una extrem de importanta, apreciata de un expert al Aliantei la 30% din totalul functiilor NATO, apararea clasica insumind doar 25%. A doua functie, cu o pondere de 45%, este colaborarea intr-o cauza (risc, amenintare) comuna. Cum ar fi Kosovo sau un posibil (inca) razboi impotriva unui Milosevici care nu vrea sa cedeze puterea la Belgrad sau provoaca un razboi cu Muntenegru. In sfirsit, am amintit deja apararea colectiva clasica, cu greutatea ei de 25%. Daca Romania vrea sa devina membru al Aliantei, trebuie sa aduca o contributie la fiecare dintre cele trei capitole, astfel incit contributia totala sa genereze pentru ansamblul Aliantei beneficii - in termeni de securitate - mai mari decit riscurile pe care si le asuma fiecare dintre statele NATO in mod individual. Nu exista nici un motiv inscris in stele pentru care Portugalia sau Norvegia ar angaja viata cetatenilor lor pentru a apara Romania sau pentru ca Marea Britanie sa riste Londra pentru Bucuresti. In acest moment este esential sa distingem intre Romania potentiala si Romania reala. Romania potentiala este o tara care poate aduce o contributie substantiala la atingerea tuturor celor trei mari categorii de obiective ale Aliantei Nord-Atlantice. Ea este o tara normala din punct de vedere al institutionalizarii democratiei si economiei de piata, o tara plu