Articolul asupra caruia ma voi opri in cele ce urmeaza a aparut acum aproape patru ani intr-una din fasciculele lui New York Times, unul dintre cele mai importante ziare ale lumii (Sunday, December 8, 1996, Section 2 (H), p. 5+8). L-am gasit nu doar foarte interesant, ci si fascinant ca marturie de viata si de arta, daca se poate spune asa (si se va vedea deindata ca se poate!), ba chiar, datorita anumitor date ale problemei care favorizeaza unghiul romanesc asupra cazului, de-a dreptul miscator. Nici atunci, nici de-atunci incoace, n-am vazut vreun semn cum ca articolul ar fi fost citit in mediile culturale sau macar teatrale de la noi. Gasesc acum momentul sa-l prezint. Nu si-a pierdut „actualitatea“.
Il voi traduce integral (in italice), nefacind decit sa-l adnotez din mers. Autorul, Ted Lambert, se prezinta singur, inca din primele paragrafe. Mai exact spus, cu directete americaneasca, ne pune fara alte introduceri in tema, spunindu-ne cine era si ce facea cu peste doua decenii in urma, cind a participat la o anume intimplare teatrala:
„In vara lui 1974, pe cind aveam 12 ani, am primit, cum ar veni, permisiunea de a fugi cu caravana circului. De fapt, am plecat cu Clubul Teatral Experimental «La Mama» al lui Ellen Stewart.
Am fost distribuit in rolul lui Astianax, regele-copil din Troienele, secventa (impreuna cu Medeea si Electra) din Fragmente dintr-o trilogie, spectacol inspirat din piesele grecesti si conceput de regizorul roman Andrei Serban, pe muzica lui Elizabeth Swados.“
De ce e „cazul“ interesant se vede – asadar – de la bun inceput: va fi vorba despre prima versiune a punerii in scena pe care noi o stim sub titlul celei bucurestene din 1990: Trilogia antica. E unul dintre marile spectacole ale teatrului mondial din cea de-a doua jumatate a secolului XX. Semnatura regizorala a romanului Andrei Serban e pentru noi un
