Publicată într-o colecţie relativ nouă, care a ajuns, iată, deja la numărul 8 (în 1999), cartea lui Timothy Miller e o ilustrare tipică a unei reţete care în Occident, îndeosebi în spaţiul anglofon, rămâne foarte populară şi aduce, începând chiar cu clasicii genului (precum Dale Carnegie), mari profituri editurilor. După 1990 reţeta a luat şi la noi amploare - desigur, într-o covârşitoare proporţie sub forma traducerilor. M-am întrebat adesea dacă această manieră how to/ cum să de a scrie le este realmente de vreun folos (dintre cele anunţate) celor care o apreciază şi o cumpără.
Un răspuns rezonabil ar fi că, dincolo de promisiunea abordării eficiente a problemelor de personalitate şi de integrare, autorul care se încumetă la o asemenea muncă adresează mai degrabă o încurajare, un Hello! amical, zâmbitor şi empatic, confirmare totodată a faptului - nu lipsit de importanţă - că şi alte persoane se confruntă cu tot soiul de dizarmonii, adesea similare, şi că încearcă la fel de stăruitor, şi uneori cu aceeaşi exasperare neagră să afle soluţii. Apoi, dacă cineva are impulsul sincer de a citi o carte care îi vorbeşte (cel puţin la anumite pagini) despre preocupările sale, nu e oare mai păgubitor să şi-l reprime (şi cum? şi de ce?) - pe principii doctrinare cu care se află într-o relaţie destul de rece şi de abstractă? În fine, poate că recapitularea şi restructurarea din afară a nemulţumirilor personale se vor dovedi de un real ajutor la identificarea şi la conştientizarea lor, printr-un minim efort de autoanaliză şi de limpezire care nu trebuie nicidecum ignorat.
Pe de altă parte, e semnificativ că o carte cum să se face ecoul acelui curent foarte puternic în mediile mai sus-amintite, intitulat - atât de sugestiv - behaviorism (ori, în traducere neaoşă, comportamentalism). Teoria formulată pentru prima oară în 1925 de către psihologul J.B. Watson se c
