O adică

Ni se pare că, dintre tinerii critici literari, Daniel Cristea-Enache, cronicarul ADEVĂRULUI LITERAR ŞI ARTISTIC, ar putea să capete autoritatea pe care o aveau cîndva Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Eugen Simion... Judecăţile sale de valoare, vădind lecturi serioase şi bun gust, sînt exprimate cu naturaleţe cuceritoare. Fără prejudecăţile, preţiozităţile sau teribilismele celor din generaţia lui, Daniel Cristea-Enache analizează şi argumentează, relevă calităţi şi defecte, pe un ton ponderat, din care răzbate însă pasiunea cu care trăieşte "romanul literaturii". În nr. 354, scriind despre Saludos de Alexandru Ecovoiu, cu ocazia reeditării acestuia în colecţia "100+1 capodopere ale romanului românesc" a Editurii Gramar, cronicarul îl recunoaşte, în bună parte, ca pe o carte mare care însă, de la un moment dat, o ia într-o direcţie greşită: "Parcă nemulţumit de gradul de senzaţional al epicii sale, Al. Ecovoiu supralicitează, dezvoltînd, dintr-un punct al poveştii lui Sey, o a doua intrigă, aiuritoare - complet inutilă, de nu chiar deplasată în context. Mulţi prozatori români, de ieri şi de azi, au făcut această eroare de a-şi umple paginile unei singure cărţi cu elemente senzaţionale cât pentru zece - în loc să urmărească un singur fir, desfăşurându-l, cu răbdare şi abilitate, până la capăt; ori să interpreteze, de la bun început, o partitură narativă contrapunctică, de o mare elaborare compoziţională.(...) Saludos putea fi un mare roman şi multe din paginile sale confirmă talentul, rafinamentul şi originalitatea unui prozator pe care, la o adică, se poate conta". Părerea Cronicarului este că pe talentul de romancier al lui Ecovoiu se poate conta tot timpul, nu doar la o adică (şi care ar fi aceea?), tot aşa cum se poate conta pe exerciţiul care-i va perfecţiona la toate adicile stilul cronicarului literar Daniel Cristea-Enache.