Atunci cînd va apărea în versiunea română, Ravelstein, - ultimul roman al lui Saul Bellow, publicat în aprilie 2000 la Ed. Viking - va stîrni un ecou puternic, nu atît în rîndul criticilor literari, cît în tabăra filosofilor, a istoricilor şi, mai ales, a admiratorilor lui Mircea Eliade. Vor fi destui care să-l judece pe Saul Bellow şi foarte mulţi care să uite că literatura, spaţiu prin excelenţă al imaginaţiei, ne atrage adesea tocmai prin tabuurile pe care le ignoră şi prin legile scrise sau nescrise pe care le încalcă ficţiunea. Căci capcana romanului lui Saul Bellow este apropierea lui ameţitoare de realitate prin detaliile autobiografice şi galeria de protagonişti clonaţi după persoane reale.

Cînd, în numărul din 1 noiembrie 1999 al revistei "The New Yorker", a fost publicat primul capitol al romanului ce avea să devină Ravelstein o jumătate de an mai tîrziu, critica şi publicul l-au întîmpinat ca pe un mare text despre un mare om şi o mare prietenie: protagonistul Abe Ravelstein "revelă" fără chei speciale de interpretare persoana profesorului de filosofie politică de la Universitatea din Chicago, Allan Bloom, probabil una din cele mai controversate şi mai influente minţi ale sfîrşitului de secol american. Publicat în 1984, eseul lui, The Closing of the American Mind, a devenit best-seller şi i-a adus lui Bloom faima şi bunăstarea de care se va bucura pînă la sfîrşitul zilelor sale, în 1992. Este un fapt cunoscut că persoana care l-a încurajat să-şi scrie eseul filosofic a fost prietenul şi colegul său de universitate Saul Bellow, care apoi a şi prefaţat mai mult decît laudativ textul. Închiderea spiritului american s-a bucurat de o soartă paradoxală: un succes neaşteptat la public şi o respingere violentă din partea mediului academic conservator.

Printre detractorii cei mai înverşunaţi s-a numărat şi filosoful Robert Paul Wolff, care, într-