"...marile virtuţi ale popoarelor germanice au dat naştere la mai multe rele decât viciile pe care le-a produs vrodată delăsarea" (I, 989). Ca statuile nepereche, preexistând în blocurile de marmură şi aşteptându-i pe sculptorii care le vor scoate de acolo, astfel de fraze sunt incluse în limba franceză, n-ai altceva de făcut decât să le detaşezi şi să le transcrii. Abia în continuare cuvintele nu mai sunt, aproape exclusiv, oglinda inconfundabilului spirit franţuzesc, generator de formulări atât de frapante încât îşi ajung lor înşile, n-au neapărată nevoie de un referent. Acum ele intră într-un context istoric necesar: "Atâtea orori n-ar fi fost posibile fără atâtea virtuţi. A fost nevoie, fără îndoială, de multă ştiinţă pentru a ucide atâţia oameni, a risipi atâtea bunuri, a distruge atâtea oraşe în atât de puţin timp".

Din perspectiva ulterioară, frazele par oarecum premature. Valéry le-a scris înainte de a fi cunoscut ororile izbutite de germani în al doilea război mondial. Noi, între 1914 şi 1918 imaginăm o bătălie oarbă, la baionetă, în glod, între infanterişti. Zâmbim când se evocă tunul Dicke Berta, ori "aeroplanul" de atac. Ne dă această suficienţă tehnicitatea, mult sporită, a celuilalt război. Dacă am avea parte de încă unul, cu mijloacele de astăzi, ambele ne-ar apărea, în devălmăşie, ca luptele cu arcul şi săgeata, sau caii îndoindu-se sub greutatea armurii cavalerilor cruciaţi (cât vor fi transpirat, sărmanii, sub coif şi vizieră, în deşertul de nisip, pe când în avioanele de deasupra Golfului adia, sunt sigur, aer condiţionat şi dat cu spray).

*

Intelectualii greşesc mai totdeauna când intră în politică deşi ar fi mare nevoie de facultăţile lor. Fie alunecă spre extremism, ca oameni pe care, în domeniul lor, vocaţia îi face să nu dea înapoi de la nimic, fie, dacă sunt moderaţi, alţi inşi - lipsiţi, ca ei, de o p