Neamul Catunenilor. Nemuritorii din Ilva Mare. Intr-un sat pierdut intre stele traiesc opt frati, octogenari si nonagenari. Ii cheama Catuna, sunt sanatosi si puternici, moartea nu vrea sa-si aminteasca de ei. Vecini cu ograzile cerului, grija lor e sa-si tina amintirile treze, ca sa se infatiseze cu...
Neamul Catunenilor
Nemuritorii din Ilva Mare
Intr-un sat pierdut intre stele traiesc opt frati, octogenari si nonagenari. Ii cheama Catuna, sunt sanatosi si puternici, moartea nu vrea sa-si aminteasca de ei. Vecini cu ograzile cerului, grija lor e sa-si tina amintirile treze, ca sa se infatiseze cu ele la Judecata de apoi
Poiana Catunenilor nu figureaza pe nici o harta. Nu poti ajunge acolo nici cu masina si nici cu trenul, ci doar pe jos, cu piciorul, daca esti dispus sa strabati noua kilometri de drum pietros, furisat printre aripi mari de paduri. Efortul este insa rasplatit inzecit. Sus, la o altitudine de 1300 de metri, suisul se desface intr-o poiana suspendata deasupra lumii, o campie aeriana napadita de soare, de iarba si de minuni. Ne aflam intre Bargaie si Somes, intre Ilva Mica si Ilva Mare, intr-un catun de 70 de locuitori care se pregatesc sa aniverseze doua evenimente iesite din ordinea fireasca a lumii: 40 de ani de existenta a scolii, in care invata doar cinci copii si in care n-au invatat niciodata mai mult de zece, si supravietuirea, in poienile acelea pierdute intre stele, a neamului Catunenilor: opt frati, octogenari si nonagenari, aflati cu totii in viata, insumand la un loc aproape un mileniu de existenta. Sunt stalpii locului. Purtatorii de nume ai strabunului lor care, pentru ca n-a avut unde sa-si "reverse" copiii, a plecatcu ei sus, in munte, inaltandu-si gospodaria intre paduri. S-a numit Dorotei Catuna, a trait o suta de ani si a botezat pamantul acela leganat intre Ilve cu numele lui. Azi, in duminica plina