1. Articolul 200 din Codul Penal ar trebui, cred, nu modificat, ci de-a dreptul abrogat; simpla existenta a unui articol de lege referitor la o minoritate sexuala nu implica oare in sine o discriminare? Mai mult inca, prezenta lui in chiar Codul Penal are ca substrat o grava (si intrutotul neavenita, trebuie subliniat) suspiciune. Blamul care acopera relatiile homosexuale e departe de a avea doar motivatii exclusiv morale sau/si culturale, cum ar dori probabil sa dea impresia ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane. Repulsia fata de actul fizic propriu-zis sau fata de stilizarea conduitei ori a vestimentatiei homosexualilor include, subtextual, o acuzatie de promiscuitate ilicita si, deci, condamnabila.
Ceea ce nu e cazul, desigur. De ce ar trebui ca membrilor acestei comunitati sa li se aplice un tratament juridic diferentiat doar pentru ca au o alta orientare sexuala? Cind un (fost) Ministru al Culturii e prins cu pantalonii in vine la serviciu, de ce oare nu e invocat „scandalul public“ drept cap de acuzatie? Cine defineste si cum este definita aceasta notiune atit de vaga, de altminteri? Urmind in litera actuala formulare a articolului 200, oricarui membru cinstit al societatii, care isi plateste la zi impozitele si n-a avut in viata lui nici macar o amenda pentru parcare neregulamentara, i se poate inscena un proces penal plecind de la denuntul unui vecin de cartier iritat. Sau mai rau, daca e vorba de o persoana publica, o campanie de presa rau intentionata poate distruge o viata de om.
Dezincriminarea homosexualitatii reprezinta o evolutie normala a sistemului nostru legislativ, in deplin acord cu principiile care structureaza legislatia europeana in materie. Coruperea de minori, violul si alte infractiuni de natura sexuala sint acoperite de altfel de alte prevederi din acelasi Cod Penal. Ca sa nu mai spunem ca interdictia asocierii, mentionata i