Simbata 23 septembrie a incetat din viata Costache OLAREANU, unul dintre cei mai importanti prozatori romani ai ultimei jumatati de secol. A fost – si va ramine – unul dintre membrii „Scolii de la Tirgoviste“, extraordinarul grup de autori care au „revolutionat“ proza romaneasca postbelica, facind postmodernism avant la lettre, inca din adolescenta lor literara, in anii ’40, apoi construind primele opere importante ale curentului in anii ’50-’60, publicate abia dupa 1968.

Erau – de fapt – trei la numar: Radu Petrescu, Costache Olareanu si Mircea Horia Simionescu. Ironia soartei a facut ca doar cel din urma sa fie tirgovistean get-beget. Radu Petrescu se nascuse in Bucuresti, iar Costache Olareanu era tocmai din Husi, oricit de putin „moldoveneasca“ ar fi proza pe care a scris-o mai tirziu. Cei trei au devenit concitadini doar datorita mutarii familiilor netirgovistene Petrescu si Olareanu in Tirgoviste. Acolo s-au cunoscut si au inceput o prietenie literara care i-a apropiat cit au trait.

Veniti sau reveniti in Capitala, in 1947-1948, acum studenti, au urmat cursurile Universitatii bucurestene, Costache Olareanu la Pedagogie-Psihologie, ceilalti doi la Litere. Impreuna cu alti citiva colegi si prieteni, in primul rind Petru Cretia, „tirgovistenii“ au format in acei ani un mic mediu literar underground, citind, scriind si discutind literatura adevarata intr-o perioada in care proletcultismul primei etape a comunismului romanesc instaurase la suprafata vietii publice discursul unic al propagandei bolsevice. Si imprejurarile politice, dar si natura elaborata, sofisticata, multistratificata a prozei lor i-au facut sa impartaseasca – prin juramint! – decizia de a-si amina debutul pina dupa implinirea virstei de 40 de ani. Juramint respectat. Mircea Horia Simionescu a debutat in volum in 1968, Radu Petrescu in 1970, iar Costache Olareanu in 1971, cu Vede