Paul Rioeur
La Mémoire, l’histoire, l’oubli,
Seuil, Paris, 2000, 672 p.
La cei 87 de ani ai sai, impliniti in februarie anul acesta, Paul Ricœur este unul dintre cei mai „activi“ filozofi francezi contemporani. Opera sa filozofica, inceputa la putin timp dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, s-a imbogatit, in prima jumatate a lunii septembrie, cu un nou titlu, Memoria, istoria, uitarea, intimpinat cu mare interes la Paris. Acestui eveniment editorial ii sint consacrate o suita de articole, studii si interviuri cu autorul in doua dintre cele mai cunoscute publicatii franceze, Le Nouvel Observateur (7-13 septembrie) si Magazine littéraire (numarul pe luna septembrie). Dupa cum au remarcat deja comentatorii acestei ultime carti, Memoria, istoria, uitarea se inscrie in seria de opere fundamentale inceputa de Paul Ricœur in anii ’80 cu cele trei volume din Temps et Récit (1983, 1984, 1985) si continuata in 1990 cu Soi-même comme un autre.
„Sint tulburat de spectacolul alarmant pe care il ofera prisosul de memorie aici, prisosul de uitare dincolo, pentru a nu mai aminti de influenta pe care o au comemorarile si abuzurile de memorie – si de uitare. Ideea unei politici a memoriei echitabile este, in aceasta privinta, una dintre temele mele declarate.“ Asadar, „prisosul de memorie aici, prisosul de uitare dincolo“ – acesta este punctul de plecare atit pentru interviul luat de Aude Lancelin in Le Nouvel Observateur, cit si pentru dosarul Paul Ricœur propus de Magazine littéraire. Printre simptomele „maladiei amintirii“ de care sufera societatea acestui sfirsit de mileniu, Paul Ricœur indica „imposibilitatea de a face pace, in mai multe regiuni ale globului“ drept cel mai evident. Lucru rar in politica, iertarea nu este la indemina popoarelor, mai ales cind „se infatiseaza ca o forma de uitare. In revendicarile lor, min
