1. In mod clar perspectiva dezincriminarii homosexualitatii este mai promitatoare decit prezentul, dat fiind contextul (nefavorabil unor masuri de sens liberal in societate) si data fiind suspiciunea manifesta a omului din popor fata de astfel de excentricitati, percepute, preponderent, ca fiind masuri impuse de Europa, in batjocura traditiilor noastre. Iar daca linga traditiile noastre mai pui si crestine, spectacolul este gata, iar blamarea Europei vine de la sine. Cred ca mai important nu este detaliul ca acest lucru nu-i adevarat (in realitate, Europa nu ne impune nimic), ci faptul ca aceasta interpretare apare comoda pentru multi romani, instrumentata fiind, uneori cu o abilitate stupefianta, si de unii dintre creatorii de opinie. Pe de alta parte, si culpabilizarea poporului amorf si neintelegator mi se pare o greseala. Pentru reglarea acestor laturi sensibile ale vietii sociale si comunitare au trebuit, si in Occident, decenii. Decenii de confruntare, de sprijin si opozitie etc., dar mai ales decenii in care aceasta confruntare s-a desfasurat pe fundalul – propice si calmant – al unei generale prosperitati economice. Ori Romania trebuie s-o faca repede, in saracie. Daca Danemarca ar fi avut in ultimele trei decenii PIB-ul Albaniei, am dubii ca ar mai fi fost azi campioana armonizarii drepturilor hetero/homo/sexualilor.
2. Aceasta dezincriminare, prin modificarea art. 200 C.P. se va produce curind. Conteaza cum vom iesi din aceasta afacere. Vom intelege ca este o masura venita din respectarea drepturilor omului si nu un diktat al Europei? Pozitia BOR (v. scrisoarea Sinodului) mi se pare, pina la un nivel, normala; cu greu imi inchipui ca, dat fiind fondul si forma ei actuale, BOR ar fi putut sustine modificarea in chestiune (si intreb: ce alta biserica, in locul BOR, ar fi facut-o, in aceleasi conditii?). Un exemplu: BOR este si impotriva avortului
