Multă vreme, Basarabia ocupată de Uniunea Sovietică a constituit pentru români o aspiraţie, un vis cu contururi romantice al reîntregirii ţării. După evenimentele din 1989, preludate de frămîntările înnoitoare ale Moldovei dintre Prut şi Nistru, începute cu vreo doi ani mai devreme, a devenit o problemă. Nu doar o problemă geopolitică, ci şi una de factură culturală şi psihologică, întrucît izolarea îndelungată a ramurii răsăritene a poporului român a avut drept consecinţă o diferenţiere cu atît mai accentuată cu cît s-au exercitat asupra basarabenilor puternice presiuni deformatoare, deopotrivă cu caracter etnic şi cu caracter ideologic. Primele contacte dintre Basarabia şi patria-mamă au prezentat un aspect sentimental, într-un cadru în care a predominat festivismul, manieră comodă de-a amîna ori de-a evita abordarea chestiunilor de fond. "Podurile de flori", expresii ale efuziunii populare, regizate, totuşi, pînă la un punct, ca şi întîlnirile scriitoriceşti la care s-ar fi pretins o luciditate activă, au rămas în atmosfera unei factice "sărbătoriri", a unui "picnic" folcloric: "Festivismul rămîne (...) la moldoveni nu doar un excelent substitut al acţiunii directe, scrie Vitalie Ciobanu, în cartea sa Frica de diferenţă, un surogat de "înfrăţire" care exclude asumarea calmă, nepatetică a problemelor existente, el este şi o modalitate nedeclarată de a omorî un timp ce ameninţă să-şi developeze precaritatea intelectuală (o teamă adesea exagerată) şi un mijloc de descurajare a tentativelor celor "de dincolo" de a tulbura stabilitatea ierarhiilor constituite pe malul stîng, bastioane care, orice s-ar spune, nu se pot dispensa şi de o suveranitate administrativă formal dezavuată". În nu mai mică măsură, comportarea festivistă a fost pentru unii trăgători de sfori din România un mijloc la fel de reprobabil de-a substitui acţiunea prin demagogie, de-a transforma o