S-a scris până la saţietate - şi se mai scrie încă - despre condiţiile dubioase de funcţionare ale serviciilor secrete româneşti. Stat în stat, acţionând după o logică şi după interese nu neapărat identice interesului ţării şi cetăţeanului, S.R.I.-ul s-a aflat suspect de frecvent în epicentrul scandalurilor publice. Singura schimbare vizibilă în activitatea instituţiei sunt trupele purtătoare de cagulă - ceea ce spune totul despre transparenţa din lumea condusă de domnii Gheordunescu şi Costin Georgescu.

Securitatea a fost reformată, se zice, de către Măgureanu de i-au mers fulgii. Dar singurele cifre puse la dispoziţia cetăţeanului aduc mai degrabă a şaradă: şi anume, că în noul serviciu de informaţii, S.R.I., securiştii alcătuiesc "doar" treizeci la sută. Adică unul din trei! Dl. Măgureanu a făcut, desigur, o metaforă. Realitatea sugerează cu totul altceva: dacă Securitatea avea, pe vremea lui Ceauşescu, cincisprezece mii de membri iar în culmea puterii măgureniene ajunsese la douăzeci şi patru de mii, înseamnă că acel "treizeci la sută" reprezintă cu adevărat opt mii de oameni. Adică peste cincizeci la sută dintre securişti au devenit sereişti! Cei plecaţi se aflau fie în pragul pensionării, fie s-au avântat în domeniul bănos al afacerilor. în rest, băieţii cu ochi albaştri şi-au văzut, bine-mersi, de lucru şi de avansări. Revirginizaţi prin magie virgiliană, meşterii de la cooperativa "Ochiul şi timpanul" şi-au schimbat doar dioptriile de la ochelari şi felul de a-şi purta cărarea!

Mi-e lehamite să mai scriu despre această mascaradă cu voie de la Parlament şi despre minciuna în care se complac mai-marii ţării - iubitori de democraţie şi transparenţă, nu-i aşa? -, cu atât mai mult cu cât românul s-a resemnat să fie spionat zi şi noapte iar intimitatea să-i fie călcată în picioare de un stat ce vede în el un infractor permanent-potenţial. Sereiş