Mai multe dintre dicţionarele noastre preiau unul de la altul, reproducînd fără modificări, explicarea cuvîntului odaliscă prin formula: "femeie de serviciu în haremul unui sultan; (prin extensie) cadînă". Această definiţie destul de discutabilă se regăseşte în exact aceeaşi formă în Dicţionarul limbii române literare contemporane, III (DLRLC, 1957), în Dicţionarul limbii române moderne (DLRM, 1958), în Dicţionarul limbii române, tomul VII, Litera O (DLR, 1969), în ambele ediţii ale Dicţionarului explicativ (DEX, 1975, 1996) ş.a.m.d.; ea pare să demonstreze riscurile conciziei exagerate, mai ales cînd se asociază cu neglijarea conotaţiilor specifice ale unor cuvinte şi expresii. Dacă reacţia unui cititor la echivalarea odaliscă - femeie de serviciu e de perplexitate sau amuzament, vina nu e a cititorului, ci a textului lexicografic: care conţine un adevăr istoric, dar îl exprimă într-o formă stilistic falsă, asociind cuvinte şi sintagme cu conotaţii total diferite.
De fapt, în acest caz păcatul e mai vechi: chiar în dicţionarul lui I.A.Candrea (partea I din Enciclopedia "Cartea Românească", 1926-1931) odalisca era definită ca "femeie de serviciu în haremul sultanului". Există şi excepţii de la reluarea mecanică a definiţiei; mi se pare, de exemplu, preferabilă formularea din A. Canarache, V. Breban, Mic dicţionar al limbii române, 1974, pentru care odalisca e o "sclavă în serviciul haremului unui sultan; cadînă". Corectă în esenţă, dar de un efect destul de comic prin opţiunile sale lexicale e şi formularea mai veche din dicţionarul lui Laurian şi Massim (Dicţionariul limbei române, tom II, fasc. 7, 1874), în care odalisca era o "muiere în serviciul surorilor, fiielor şi muierilor sultanului; şi muiere destinată la plăcerile sultanului".(Pentru a nu cădea în efectul pitoresc ieftin al reproducerii unui sistem ortografic latinist, care maschează de multe
