Dupa aproape o saptamana in care a fost gol, scaunul de presedinte al FCM Poli isi va afla astazi noul "proprietar", acest lucru urmand a fi desemnat dupa sedinta Consiliului de Administratie. Vor participa in mod sigur la alegeri Ovidiu Fotea (presedinte al CA), Romeo Olteanu (presedinte al SC Iasi XXI) si Gelu Padurariu (manager Panther '93), posibil sa apara in sala, de asemenea, Mihai Alexa (ca fost membru in CA), Liviu Botez (manager Liela) sau Ion Bucu (presedinte onorific, director DTSJ). Marele absent al acestei sedinte va fi Costel Radeanu, fostul presedinte executiv al gruparii din Copou fiind plecat din localitate, sansele ca el sa participe fiind destul de mici, dar nu inexistente. Curiozitatea cea mare vine din modul in care cei prezenti la dezbateri vor alege omul care sa conduca destinele clubului in viitor, stiut fiind faptul ca, pana acum, "capii" au fost alesi dupa criterii deloc obiective si juste. In ceea ce-i priveste pe antrenori, dorinta lor este ca, indiferent de cel care se va afla in scaun, toata atentia sa fie indreptata spre echipa. "Sper ca noul presedinte sa faca ceva pentru a putea acoperi golurile din lot, sa aduca jucatorii de care am nevoie, pentru ca altfel nu vom putea ramane in Divizia B", spunea, dupa antrenamentul de ieri, Nelu Campeanu. Si daca tot am amintit de pregatirea baietilor, sa spunem ca antrenamentul matinal de ieri a fost unul extrem de solicitant, o serie de jucatori "plangandu-se" de duritatea acestuia. S-a pus accent foarte mult pe pregatirea fizica, la fel ca astazi, cand va fi programat "antrenamentul de varf", dupa cum spunea Danut Munteanu, "secundul" lui Poli. "Trebuie sa aveti in vedere acest aspect al pregatirii fizice", le explica Campeanu elevilor sai. "De asta lucram atat de mult la capitolul fizic. Pentru a nu intampina dificultati in momentul in care un adversar va impinge, pentru a sta pe picioa