De cîte ori mă întorc din străinătate, fie ea, străinătatea, unde-o fi, mă cuprinde încă din momentul recuperării bagajelor la aeroport o stare ciudată, de iritare senzorială, de inadaptare acută, de alergie cronică la tot şi la toate, mai simplu sau mai complex spus: o idiosincrazie generaliza(n)tă, care-mi spune "Bine-ai venit!" cu un rînjet decupat din Tales from the Crypt, oferindu-mi radioasă un buchet de plante carnivore. De obicei se instalează în creierul meu pentru 3, 4 zile, uneori chiar o săptămînă, în funcţie de prenumele străinătăţii, Budapesta, Viena sau Londra - deja mi-e groază că în cazul New York poa' să mă ţină o lună întreagă... Se manifestă prin pete roşii pe ecranul ochilor, transpiraţie rece, sub limita îngheţului, ridicat periodic din umărul stîng, accentuat ridul dintre sprîncene pînă la a-l putea numi şanţ, pe marginea căruia gîndurile nu obosesc să-mi stea la taclale ca nişte babe cîrcotaşe. Well, asta e, îmi zic şi urc într-un taxi împreună cu fidela mea idiosincrazie (să-i spunem pe scurt Idi sau Ed). Şoferul îşi aprinde o ţigară fără să mă-ntrebe dacă suport fumul şi-ncepe să sporovăiască amestecînd nume de oameni politici, jelanii proprii şi cîteva înjurături total lipsite de creativitate. Idi, temperamentală cum o ştim, se manifestă spontan prin dureri metodice în moalele/tarele capului sussemnatei. Deschid geamul, nasul meu n-apucă să se împace cu bătrîna lui girlfriend, poluarea, că Ed, perversă, se aliază cu Bucureştiul şi-mi plasează două dureri lungi, însoţite de una scurtă, care în alfabetul nostru pseudomorse înseamnă: "Snoabo!" Mă înfurii şi-i strig: "Jegosule!" Oraşul natal replică prompt, cu ajutorul locatarei neuronilor mei: "ţi s-a urcat la cap!" Asta-i adevărat, în cel mai fizic sens cu putinţă. Dialogul continuă în acelaşi stil, catalizat de masochismul meu şi sadismul lor. Ajung acasă. Home sweet home. Prea cald var