Mi-a fost şi îmi e imposibil să înţeleg bucuria masochistă a opiniei publice, exprimate prin reprezentanţii săi profesionişti, cînd un ambasador în post la Bucureşti a făcut, prin intermediul unei comparaţii între sistemul birocratic din ţara lui şi cel din România, o prezentare devastatoare a regulilor şi practicilor locale. Nu doar fiindcă, în sine, asemenea comparaţii sînt totdeauna riscante; spre exemplu, în ţara acelui ambasador pedeapsa cu moartea nu e abolită, pe cînd în România e, dar se poate oare trage de aici concluzia că democraţia românească e superioară celei americane?! Fiindcă ambasadorului american la Bucureşti i se datorează distrugătoarea comparaţie dintre birocraţia locală şi cea din ţara lui. Nu am fost peste măsură de mirat nici de formularea găsită într-un cotidian, evident naţional, de la Bucureşti, după care "declarîndu-se şocat de diferenţele care există între sistemul românesc şi cel american, James Rosapepe, ambasadorul SUA la Bucureşti, a prezentat presei modelul american şi a declanşat războiul împotriva birocraţiei" (s.m., M.I.). Nu am, totuşi, ştiinţă dacă ambasadorul va fi protestat împotriva nătîngei formule sau va fi adaugat-o, surîzînd încîntat, colecţiei sale de aberaţii din ţara unde se află în prezent, ideea că un diplomat poate declanşa un război pe teritoriul statului în care îşi exercită atribuţiile de ambasador fiind suficient de hilariantă pentru a-l înveseli pînă la vîrsta pensiei şi a memoriilor. Fiindcă e greu de imaginat că un ambasador american la Roma ori la Paris ar putea fi tentat de declanşarea unui război împotriva unor legi şi deprinderi locale, dezagreabile în sine sau prin comparaţie cu cele din ţara lui. Oricum, presupun că are un foarte dezvoltat simţ al umorului sardonic, de vreme ce unor păgubiţi de pe urma FNI, care îi cereau, lui, ambasadorului american!, să-i ajute, le-a răspuns că şi el a pierdu