Selecţionerii "Mostrei" de la Veneţia s-au gîndit oare la România? În orice caz, tema obsedantă a ediţiei 57 a celui mai bătrîn festival de film din lume a fost homosexualitatea. Declinată pe toate tonurile (cu accent pe patetic) şi plimbată pe toate (l)atitudinile (din America Latină în Asia şi din Scandinavia în Portugalia), ea a eclipsat chiar şi Leul de Aur - adjudecat, previzibil, de filmul iranian Cercul, care denunţă condiţia femeii în patria ayatollahilor... Un palmares "politic corect"? Cu siguranţă. Dar dincolo de el, o ediţie care, oricît de mediocră, a reuşit, prin cîteva filme-şoc, să incite la controverse. Cu o excepţie: ultimul Altman, Dr T. and the Women (prezentat, nu se ştie de ce, în competiţie...), a şocat nu pentru secvenţa finală (o naştere filmată frontal), ci pentru că este, probabil, cel mai prost Altman din toate timpurile! (P.S. - Şi, da: Liv Tyler joacă o lesbiană...)
Marele Premiu al juriului şi Cupa Volpi pentru cel mai bun actor au revenit americanului Julian Schnabel pentru Before Night Falls, respectiv spaniolului Javier Bardem, interpretul rolului principal. Este o onoare nesperată pentru Schnabel - pictor celebru, dar care nu mai realizase decît un singur lungmetraj, Basquiat. Ca şi acesta, BNF este un film biografic despre un artist, Reinaldo Arenas, scriitor cubanez a cărui homosexualitate l-a dus direct în închisorile castriste, după o "perioadă roz" în care s-a putut bucura de privilegiile regimului. Filmul lui Schnabel are mai ales meritul de a-i fi prilejuit lui Bardem (cunoscut din filmele lui Bigas Luna şi din penultimul Almodóvar) un rol extraordinar; în rest, o peliculă corectă (din p.d.v. cinematografic), care începe ca o saga à la Bille August (vezi Casa spiritelor) şi şfîrşeşte ca Philadelphia lui Jonathan Demme (Arenas moare de SIDA după fuga în State), cu mici îndrăzneli narative şi o găselniţă colosală de
