Diferenta dintre bucuria obtinerii titlului olimpic suprem de catre Andreea Raducan si umilinta retragerii acestuia este diferenta dintre propriile noastre visuri, dureros de posibile, si realitate. Nu poti retrage medalia Andreei Raducan fara a provoca o criza violenta de dor dupa ceea ce noi, romanii, individual si in colectiv, am putea fi si nu sintem. Putem cistiga, prin calitatile pe care ca indivizi le posedam, un statut pe care defecte ce par zidite in natura noastra il aneantizeaza instantaneu. Laolalta, dorul de plenitudine si imposibilitatea barbara de a construi dupa reguli intelese si asumate par a fi o marca a romanilor. Andreea Raducan a avut calitatile pentru a cistiga medalia olimpica la individual compus. Medicul Ioachim Oana a avut determinarea culturala de a i-o anula. Ne anulam singuri si totusi nu reusim sa vedem limpede ca, de fapt, cauza insuccesului este tot in noi. Conspiratia este scuza cea mai la indemina. "Ei" (rusii, americanii, Comitetul International Olimpic) ne-au "furat" medalia. "Ei", deci, sint vinovati. In timp ce noi, noi sintem romani, iar Andreea este "campioana noastra nationala", "noi o iubim pentru ca este a noastra", "ea ii reprezinta pe romani". "Prea sus am ajuns ca sa nu supere pe nimeni". Andreea ne reprezinta pe noi. Medicul Ioachim Oana si Comitetul Olimpic Roman nu se stie pe cine reprezinta. Cazul Raducan - mai mult decit orgiile de bucurie colectiva de dupa victoriile de prestigiu ale echipei nationale de fotbal -, prin drama nationala in care a fost transformat, pune in lumina extrema sensibilitate politica a romanilor. Daca prin sensibilitate politica putem intelege o inclinatie intensa de a fi reprezentati, de a delega, de a-si investi identitatea individuala in simboluri si scopuri colective. Indoindu-se de propria identitate, romanii sint extrem de dornici de a da girul lor oricarei persoane sau actiuni suscept