cîinii şi calculatorul Numărul asociaţiilor, fundaţiilor, comunităţilor, societăţilor din România este foarte mare; un catalog al acestor instituţii are peste o mie de pagini. Domeniile de interes sînt vaste: de la comunităţi religioase sau culturale la asociaţii de meseriaşi, de fani ai anumitor cîntăreţi, societăţi ale iubitorilor de animale, ale căsătoriţilor, ale necăsătoriţilor, ale divorţaţilor, ale văduvilor, asociaţii de femei (de bărbaţi nu am găsit), cu nume amuzante, cu nume serioase, cu domeniu de activitate mai mult sau mai puţin definit; toate apărute din nevoia unor oameni de a se aduna, de a face ceva împreună. Iată şi cîteva exemple, mai altfel - ca să folosesc o sintagmă mult vehiculată: Asociaţia Concesionarilor din Cimitire pentru Conservarea Bunurilor Existente, Asociaţia Femeilor Optimiste, Asociaţia Culturală (?!) Sahaja Yoga, Asociaţia Necăsătoriţilor pentru o Societate Deschisă, Asociaţia Institutului de Studii Esenţiale, Gestionari fără Frontiere, Societatea de Cooperare Interbalcanică a Femeii Române, Societatea de Încurajare pentru Îmbunătăţirea Rasei Calului Pur-Sînge Englez în România. Dar, pe lîngă acestea, există tot felul de comunităţi constituite ad-hoc, fără statut, fără preşedinte, oameni care se adună aproape în fiecare zi, în acelaşi loc, datorită unei plăceri comune, unei ocupaţii comune; oameni care nu şi-au pus niciodată problema de a deveni membri unei instituţii care să le apere drepturile. Aici, prieteniile sînt mai trainice pentru că ele nu se bazează pe nici un fel de interes (financiar sau de putere), ci pur şi simplu pe plăcerea de a fi împreună. Două exemple: Unu. Mărturisesc, într-o zi, întîmplător, unui prieten că mă întîlnesc cu un al treilea în parcul Kiseleff. "A, la cuţodrom?" "Unde?", întreb eu. Prin mintea mea se perindau imagini cu întreceri de cîini sau lupte pe viaţă şi pe moarte şi mă gîndeam că, deş