asociaţia de locatari în Washington D.C. În urmă cu cîţiva ani, am avut prilejul de a asista în Statele Unite la o şedinţă a ceea ce acolo se numeşte grassroots organization - în traducere, organizaţie de bază, motiv pentru care prefer termenul american. Mai precis, este vorba despre organizaţia locuitorilor unui neighborhood, pe româneşte cartier. Lucrurile se petreceau într-o zonă mărginaşă din Washington D.C., cu aspect fundamental diferit de imaginea comună a capitalei celui mai puternic stat din lume. Descinsesem, grupul de români beneficiari ai unui program USAID menit să ne faciliteze cunoaşterea sistemului electoral american, dintr-un taxi al cărui şofer ne întrebase circumspect dacă aceea e într-adevăr adresa la care dorim să ajungem şi dacă nu cumva dorim să rămînă prin preajmă. Circumspecţia omului s-a legitimat de îndată ce ne-am uitat în jur: un şir de case cu un etaj, îndeobşte părăginite, de pe treptele cărora ne priveau figuri cel puţin bănuitoare (ni se părea nouă, mai probabil doar curioase); oameni (cei mai mulţi, de culoare) cu îmbrăcăminte sărăcăcioasă, în ale căror buzunare bănuiam a se ascunde cel puţin seringi cu urme de heroină, fumau (activitate ce, în zona instituţiilor federale cu care ne obişnuisem, era situată pe scala valorilor imediat după practicarea în public a sexului oral) discutau într-un mod ciudat, căci fiecare avea atârnat pe umăr cîte un casetofon cu volumul la maxim. Am început să regretăm despărţirea prea precipitată de taxi-ul care se îndepărtase în trombă, cînd am constatat că imobilul corespunzător adresei furnizate de organizatorii stagiului nostru nu se deosebea cu nimic de cele din jur, poate doar prin pancarda "for sale" atîrnată acolo unde ne-am fi aşteptăm să vedem un drapel înstelat sau orice alt însemn al unei clădiri oficiale. Ce-i drept, cursanţi sîrguincioşi şi inabili în a estima distanţele din metropol