Cedarea paşnică a puterii la Belgrad pare să permită cele mai optimiste aşteptări: eventualitatea stabilităţii interne şi externe în Iugoslavia modifică perspectivele relaţiilor regionale, ale celor europene, şi chiar ale celor euro-atlantice. În iunie 2000, preşedintele Clinton declara la Aachen: "Gîndiţi-vă cît de multe lucruri s-au schimbat. Graniţele, fortificate pentru a stăvili trecerea tancurilor, fac faţă convoaielor de camioane şi invaziei turistice. Dezvoltarea rapidă a economiilor se petrece acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier. 19 aliaţi şi 27 de parteneri au steagurile lor la Cartierul General NATO. În Europa Centrală şi de Răsărit, visul realist al apartenenţei la Uniunea Europeană şi NATO a făcut să se resoarbă aproape toate vechile conflicte etnice şi de frontieră. Şi, în cele din urmă - pînă la urmă - prietenul nostru, Vaclav Havel a petrecut mai mulţi ani în postul de preşedinte, decît în puşcărie. În Europa de Sud-Est, bosniacii se luptă încă, dar la urne. Croaţia este o democraţie. Soldaţi din aproape toate ţările europene, foşti adversari, menţin împreună pacea în Kosovo. (...) Europa este vie şi numele vechilor locuri este din nou rostit - Catalonia, Piemont, Lombardia, Silezia, Transilvania, Rutenia - nu de dragul separatismului, ci în spiritul orgoliului sănătos al moştenirii trecutului". Optimismul preşedintelui Clinton s-a oprit, prudent, la graniţele Serbiei. În numărul din 5-11 octombrie 2000, al revistei Courrier International, Alexandre Adler duce analiza mai departe, în editorialul întitulat "Se înseninează climatul politic din Balcani": "Ansamblul regional frapează prin extraordinara conjuncţie politică creată, uneori chiar pînă în detaliile relaţiilor dintre partide. În Croaţia, este la putere o coaliţie de centru-stînga: social-democraţii (foşti comunişti) împreună cu liberalii de stînga au o solidă bază electorală în Ist