Trebuie spus foarte clar ca integrarea europeana inseamna renuntarea la suveranitatea formala deplina a parlamentului si guvernului roman asupra treburilor tarii In forma sa ultima, integrarea europeana poate insemna, de pilda, ca un ungur sa candideze la presedintia Uniunii Europene, sa cistige, si sa dea ordine unei armate europene care sa cuprinda si trupe romanesti. Inseamna ca Romania sa se supuna, chiar daca va vota impotriva, unei decizii majoritare a - pe atunci - parlamentului federal european. Unei decizii, deci, in aparenta, luate in totalitate de altii si, poate, in baza unor interese straine sau contrare celor percepute ca interese imediate ale Romaniei. Cele doua exemple descriu o realitate care, foarte probabil, nici macar in Europa Occidentala nu se va materializa in urmatoarele doua decenii, daca se va materializa vreodata. Nu este deloc clar ca, de pilda, in prezent, francezii ar putea sa voteze ne-national pentru un candidat neamt la presedintia UE, reusind, adica, sa il asculte si sa il judece dupa ceea ce propune, nu dupa apartenenta nationala. Si nemtii si francezii sint inca loiali statelor lor nationale si este foarte greu de deslusit ce anume i-ar putea face sa isi transfere loialitatea catre un stat comun, creind astfel un spatiu public si un spatiu politic impartasit, fara prejudecati nationale, si de unii si de altii. Dincolo de departarea integrarii depline in sfera politicii inalte sau de greseala constitutionala pe care ar constitui-o inventarea unui presedinte european, spectacolul finalitatilor posibile ale procesului de integrare europeana, din care Romania, incepind din decembrie trecut, face, oficial, parte, trebuie urmarit cu mare atentie de Romania, care nu a inceput sa absoarba, nici macar la nivel academic, fie si implicatiile rudimentare ale integrarii in zona politicii joase. Nu se pune - si este foarte bine ca nu se pune - p