Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pascanenii OK, Citadin KO

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 2 octombrie 2000 · ·

CFR Citadin - Silvex Tirgu Neamt 1-2 (1-0), in Divizia C Avind nevoie ca de aer de cele trei puncte puse in joc, gazdele au inceput meciul destul de bine, dominarea fiind concretizata de reusita lui Gherman. Dupa gol, jocul se mai echilibreaza, derulindu-se mai mult la mijlocul terenului, fazele de poarta lipsind. In a doua parte a meciului oaspetii "tes" mai frumos insa nu reusesc sa se apropie de buturile lui Ciobanu. Totusi, pe final, pe fondul unei caderi fizice evidente a iesenilor si a unor gafe monumentale ale defensivei acestora, soarta jocului se schimba cu 180 de grade, trei incursiuni ale incisivului Dascalescu aducind doua goluri ('85 si '89, la ultimul Dragoi sutind in proprie poarta dupa ce nemteanul lobase peste Ciobanu) si inca o ocazie imensa. Inexplicabila neputinta de a conserva scorul pe final a adus destui nervi in tribune, cei aproape 200 spectatori spunind multe cuvinte de "bine" la adresa fotbalistilor ieseni in timp ce oaspetii, datorita jocului placut ochiului, au cules frumoase aprecieri, la fel ca si la meciul cu Unirea 2000 de acum o saptamina. CFR: Ciobanu - Padurariu, Petrache (Dragoi), Bordeianu, F. Sandu, Nalbariu - Hrb, Cotan (Moldovan), Ilade - D. Lungu, Gherman. FCM CFR Pascani - Ceahlaul II Piatra Neamt 8-0 (5-0) Au inscris: Cojocaru ('10, '77), Bilba ('15), Ciopraga ('29), Drumaru ('34), Cimpanu ('36), Tiron ('46), Riscu ('68). Feroviarii pascaneni au ingenuncheat a doua garnitura sponsorizata de bossul de sub Pietricica - Gheorghe Stefan. Daca scorul multumeste pe deplin pe cei care au avut ghinionul de a lipsi de la stadion, in schimb pentru cei 1500 de spectatori (neplatitori ?!), Marcel Cojocaru a fost jucator pascanean care a ratat cele mai multe situatii de a inscrie (cinci) din situatii clare, in timp ce oaspetii au avut doar patru ocazii clare in tot meciul. Nemtenii au fost nevoiti sa joace in zece jucatori din minutul 5

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°