Institutul Francez şi Ambasada Franţei în România au organizat prezentarea, pe 12 octombrie, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, a spectacolului Dansul Timpului, realizat de către una din cele mai cunoscute companii de dans contemporan din Franţa, Baletul Atlantique/Régine Chopinot.

Sala Mare a Teatrului Naţional a fost exploatată pe fiecare bucăţică a sa de către cei care au sosit, în număr foarte mare, să vadă spectacolul. S-a stat şi în picioare, pe margini, s-a stat pe jos, pe scările centrale. Un public cu multe aşteptări. Coregrafa Régine Chopinot i-a invitat pe toţi, înainte de începerea reprezentaţiei propriu-zise, la o trăire simplă şi personală a spectacolului de către fiecare spectator. Această trăire personală este chiar una din ideile centrale ale întregii coregrafii realizate de însăşi Régine Chopinot: relaţia fiecăruia cu timpul, cu trecerea, cu vîrstele, cu ceilalţi în interiorul trecerii timpului. O poveste dansată de şaisprezece dansatori, pe muzica vietnamezului Tôn-Thât Tiât şi avînd drept fundal un film aparţinînd lui Andy Goldsworthy. Dansul propriu-zis era realizat din mişcări lejere sau abrupte care experimentau parcă permanent relaţia dansatorului cu greutatea propriului său corp şi a corpurilor celorlalţi dansatori. Ideea de timp şi de raport dintre diferitele timpuri a fost susţinută chiar şi de componenţa trupei care conţinea trei generaţii de artişti.

În acest sens, se poate spune că momentul de maximă emoţie a fost oferit de prezenţa în spectacol a doi mari artişti francezi, pionieri ai dansului modern în Franţa, dansatorii Françoise şi Dominique Dupuy, în vîrstă de 74 şi respectiv 68 de ani. Ei dansează la Baletul Atlantique/Régine Chopinot în calitate de artişti-asociaţi. Rolul lor în cadrul spectacolului a fost desigur acela de a înfrumuseţa şi a îmblînzi timpul, de a-i da un chip senin, lipsit de contra