Aproape simultan cu Săptămîna cărţii interzise, organizată peste ocean de mai multe asociaţii de editori şi librari, toamna literară franceză s-a deschis ofensiv. Dintre cele 347 de noi romane (76 fiind debuturi!) cele mai discutate sînt pînă acum acelea cu probleme juridice, ficţiunile care au făcut obiectul unor "acţionări" în justiţie. Subiectul nu e nou. Nu demult, Michel Houellebecq, autorul romanului Particulele elementare, a fost dat în judecată de o organizaţie naturistă, L'Espace du Possible, romancierul Mathieu Lindon a fost tîrît în faţa tribunalului de omniprezentul Jean-Marie Le Pen, iar autoarea unui foileton ce urma să apară în Figaro littéraire, Françoise Chandernagor, a fost găsită vinovată de nerespectarea unor drepturi "fundamentale" ale omului de către tribunalul din Caen, care i-a şi oprit publicarea romanului. Asistăm - se pare - la elaborarea unei addenda tacite la Codul penal francez care are ca premisă o nouă identificare între realitate şi ficţiune şi o egală responsabilizare a lor în faţa jurisdicţiei. În Le Nouvel Observateur din 31 august 2000, capii scandalului, care n-a început acum şi al cărui sfîrşit nu se întrevede decît ca un "aranjament cu avocaţi şi bancheri", declară război sistemului. "Astăzi, Flaubert ar fi condamnat" - scrie Françoise Chandernagor, avertizînd asupra noii semnificaţii pe care au căpătat-o în viaţa publică "dreptul la imagine" şi "dreptul la uitare". "N-o să mai scoatem ilustrate de vacanţă cu «malul mării» şi n-o să mai fotografiem anumiţi vulcani din Auvergne de teama proprietarului vreunui teren din zonă" - dramatizează autoarea Arhanghelului din Viena considerîndu-se pe bună dreptate victima noului proprietar şi a angajaţilor acestuia. Cît despre "dreptul la uitare", care a înlocuit "bunele moravuri" ale secolului lui Baudelaire şi Flaubert, acesta limitează considerabil libera alegere a subiectelor,