De regulă, conceptul "omul nou" este asociat cu proiectul totalitarismelor secolului XX de a modifica în spiritul ideologiilor proprii profilul moral şi comportamental al oamenilor. Un "om nou" au vrut să creeze atît comuniştii, cît şi fasciştii de diverse coloraturi, şi dincolo de diferenţele ideologice, proiectele lor erau în fond destul de asemănătoare. Astfel, fie în variantă leninistă, stalinistă, maoistă sau ceauşistă, fie în variantă mussoliniană, hitleristă sau legionară, "omul nou" trebuia să combine "înalte valori morale" (cinstea, hărnicia, competenţa, exemplaritatea vieţii de familie) cu abnegaţia subordonării eului individual în raport cu o entitate supraordonată (fie ea Patria, Partidul, Conducătorul etc.). Dar, aşa cum se întîmplă de cele mai multe ori în istorie, între idealul astfel definit şi realitatea regimurilor totalitare distanţa a rămas apreciabilă. Istoria socială foloseşte însă conceptul de "om nou" şi într-un alt înţeles. Astfel, pentru sociologi şi istorici, un "om nou" poate fi şi un individ care reuşeşte să urce treptele ierarhiei sociale şi să dobîndească astfel un rol social inaccesibil în mod obişnuit grupului său de origine. În limbajul adversarilor săi, un asemenea "om nou" este un "parvenit". În mod necesar, o persoană care vrea să urce în ierarhia socială trebuie să adopte comportamente şi valori care sînt în mod obiectiv altele decît cele împărtăşite de majoritatea membrilor grupului lor de origine. Chiar şi atunci cînd nu merge pînă la o negaţie făţişă şi la o ruptură deschisă de grupul iniţial (părinţi, familie extinsă, prieteni, vecini etc.), comportamentul de succes este totuşi o disociere de modelul social majoritar şi generează reacţii din partea celor ataşaţi de acest model. Este bine ştiut că ideologiile împărtăşite de segmente majoritare ale societăţii tind să fie conservatoare, şi că morala curentă preţuieşte pe