Într-un articol intitulat Intelectualii, Monica Lovinescu semnalează apropiata dispariţie a speciei, în Franţa cel puţin, acolo unde a şi apărut (România literară, nr. 40, din 11 oct.). Cauza acestui deces previzibil ar fi refuzul încăpăţînat al recunoaşterii complicităţii cu comunismul, după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est şi Uniunea Sovietică. "Din 1990 încoace - scrie Monica Lovinescu - tocmai această «complicitate» s-ar vrea ascunsă. Intelectualul preferă, la rigoare, să iasă din scenă decît s-o recunoască. Cel puţin pînă acum". Cum însă nu toţi intelectualii au fost "complici", nu e totuşi improbabil ca reala, dar şi relativa atrofiere a rolului şi a influenţei lor să aibă (şi) alte cauze decît obstinaţia unora dintre ei întru nerecunoaşterea de angajamente de-a-ndoaselea, cum numeşte Monica Lovinescu angajarea lui Jean-Paul Sartre. Ar putea fi, de exemplu, şi un efect pervers al vedetizării mediatice; pus, dar şi intrat!, în rîndul celebrităţilor efemere fabricate pe bandă rulantă de industria audio-vizualului, alături de manechine, fotbalişti, actori, cîntăreţi, prezentatori de emisiuni de divertisment etc., intelectualul devine şi el un produs de sezon, o marfă jetabilă, aplicîndu-i-se regulile show-business-ului, reguli totuşi mult, chiar complet diferite de cele care funcţionează sau funcţionau în ceea ce se numea ori se mai numeşte încă lumea intelectuală. Lume a aparenţelor, lumea spectacolului nu are cum fi şi una a esenţelor. Franţa a cunoscut de altfel fenomenul "filosofilor de televizor", oficianţi de liturghii pe altarul tuturor "cauzelor bune" sau considerate ca atare, cruciaţi ai marilor principii, disponibili ca nişte giruete învîrtite după adierile modei, însă discreditaţi inevitabil tocmai de abandonarea spiritului critic în favoarea unui conformism cameleonic. Şi, oricum, problemele intelectualilor francezi nu sînt iden