Dl William Faulkner dădu peste cap încă o duşcă de whiskey, descoperind oripilat că se găseşte în prezidiul Conferinţei Faulkner alături de o oarecare domnişoara Julia Toughstick, de pe undeva de lîngă Boston, care vitupera împotriva exceselor de orice fel, dar mai ales al celui de imaginaţie, o fărădelege pentru care, după judecata ei literară, arderea pe rug este prea puţină pedeapsă. Ceea ce o excitase într-atît pe domnişoara Toughstick era prezenţa insistentă a îngerilor, a făpturilor supranaturale, a grotescului & fantasticului în varii aspecte, în special a scîrbavnicilor vampiri, în literatura Sudului şi în literatură în general. Faulkner ar fi vrut să îi sublinieze musafirei yankee ca în prezenţa iasomiei şi a hoiturilor abia-abia ancorate în gumbo-ul New Orleans-ului, şi dată fiind poziţia specială a oraşului, sub nivelul apelor Mississippi-ului, la care se adaugă aplecarea băştinaşilor către mascaradă şi culturi exotice africane, a lăsa în afara scrierilor nălucile şi fantasmele ar fi şi absolut nelegitim, şi cu siguranţă nesincer. Ar fi vrut s-o iniţieze pe puritana din nord în geografia tremurătorului trup al mitului care îmbrăţişează coastele Golfului Mexic şi îşi întinde ectoplasma luminiscentă pînă pe sub tropice. Istoria adevarată, cu sclavi, sînge şi zahăr, care hrăneşte acest trup mitic, îi hrăneşte totdeodată şi pe povestaşii din regiune, care folosesc istoria pe cît îşi folosesc şi visele sau visele florilor tropicale care nu încetează să-i tragă de mînecă. Dar vai! Dl Faulkner n-a putut spune nimic din toate acestea: era doar un strigoi. Din aceeaşi stirpe de strigoi a căror existenţă domnişoara Toughstick se străduia din răsputeri să o nege. Pustiul arid în numele căruia domnişoara Toughstick desfăşura toată această energie băţoasă este o formă de realism psihologic foarte la modă în zilele din urmă. În acest tip de scriitură, protagonişt