După 400 de săptămîni, Dilema apare într-un număr sporit de pagini, în care cititorii vor descoperi rubrici noi, informaţii şi comentarii culturale, teme aflate în actualitate în Europa. Cei care iubesc Dilema de pînă acum n-au a se teme: nu este vorba de o revistă "nouă", ci doar de îmbogăţirea celei "vechi" cu cîteva subiecte de reflecţie şi cu cîţiva colaboratori. Cei care nu o iubesc au, în continuare, tot dreptul să o facă. Noi vom rămîne o gazetă a dezbaterii nepărtinitoare şi a pluralităţii punctelor de vedere. Contăm, şi în viitor, pe cititorii noştri, "dilematicii din toată ţara", cărora le mulţumim că sînt alături din noi în fiecare săptămînă. Singurul nostru adversar rămîne cel pe care l-a definit dl Andrei Pleşu, la începuturile revistei - omul fără dileme, "cu certitudinile lui (mitocăneşti sau fanatice), cu mărginirea lui inamovibilă", un personaj apărut imediat după '89 şi care nu dă semne că s-ar fi hotărît să iasă din scenă: "El ştie exact cum a fost: «s-a prins», a priceput, nu s-a lăsat dus de nas. Dacă ai dubii, te priveşte amărît, ca pe o vietate insuficientă, abia recuperabilă. Îţi dovedeşte că eşti manipulat,

anchilozat mental, infantil sufleteşte. El e mereu deştept, tot mai deştept, şi tu eşti mereu prost, tot mai prost. Perspicacitatea lui politică e garantată, la fel ca imbecilitatea ta în materie. Omul fără dileme ştie cine ne vinde şi cine ne cumpără, ştie cum e cu regimul valutar, ştie cum trebuie condusă ţara. Chestia cu Securitatea, o are la degetul mic. («S-a prins!».) Chestia cu francmasoneria - la fel. Se pricepe la toate, e sigur că existenţa lui e providenţială, vrea să te edifice şi să te fericească cu forţa. (...) La limită, omul fără dileme e Big Brother, Şeful, Conducătorul. Cel căruia nu-i trece niciodată prin cap că poate greşi, că poate fi monstruos, că e nedorit şi vătămător. Cel care ştie întotdeauna ce face