Un comunicat de presa preluat de mai toate cotidianele noastre anunta ca, in timpul „Sarbatorii cinematografului francez“ (Bucuresti, 15-17 sept., Brasov, 30 sept.-1 oct., Cluj, 7-8 oct., Iasi, 14-15 oct., Constanta, 21-22 oct.), cinefilii pot vedea, alaturi de pelicule realizate de regizori cunoscuti precum Claude Pinoteau (Les Palmes de M. Schutz), Claude Zidi (Astérix et Obélix contre César) sau Bertrand Tavernier (Ça commence aujourd’hui), filmele unor „tineri regizori“, „aflati la inceput de cariera“, precum Sólveig Anspach, Lionel Delplanque si... Eric Rohmer! Pentru cunoscatori, a fost gafa cea mai savuroasa a acestei a doua editii a „Sarbatorii...“.
Veteranul
Rohmer este, cum se stie (!), decanul de virsta al cineastilor francezi (n. 1920), autorul unui corpus de opere care, incepind din 1959, a imbogatit cinematograful francez cu cite un titlu aproape la fiecare an. Filmul sau, Conte d’automne, a fost printre cele mai gustate de publicul bucurestean, iar pasionatii acestui inainte-mergator de cursa lunga vor fi aflat deja ca Rohmer a trecut, o data cu cel mai recent film al sau (plasat in timpul Revolutiei franceze), si la facilitatile turnajului digital!
Conte d’automne este ultima parte a ciclului sau intitulat Povestirile celor patru anotimpuri – care a debutat cu Conte de printemps (1990), a continuat cu Conte d’hiver (1991, „episodul“ cel mai bun) si cu Conte d’été (1995). Cu citeva exceptii (in special filmele sale „in costume“ – La Marquise d’O, Perceval le Gallois...), filmografia rohmeriana cuprinde numai „cicluri“: Povestiri morale, Comedii si proverbe etc. In plus, ea e caracterizata si de o „reciclare“ a acelorasi actori: celebrii Fabrice Luchini, Arielle Dombasle sau Pascal Greggory fac parte din „familia Rohmer“, devenind cunoscuti prin rolurile interpretate, la inceput de cariera, in „povestirile“